text Poezii crestine

Isuse scump, la crucea Ta

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Isuse scump, la crucea Ta, umil în rugăciune,
Eu vin căci vreau să mă salvezi, de-ntunecata lume.
Să te iubesc mai mult aș vrea, căci dragostea mă ține,
Sub harul Tău, pe mâna Ta, departe de ruine.

Dar și atunci când prigonit, eu sunt împins în vale,
Vreau gândul meu să fie-n zbor, chiar de-oi cânta de jale.
Eu știu că-n zbor spre ce-i ceresc, e lupta mult mai mare,
Dar eu mai știu că zborul greu, e plin de îndurare.

Să fiu iubit de-al Tău fior, de dragoste divină,
Ființa mea să o-nconjori, adânc când ea suspină.
Doar Tu-ai putea să mă ridici cad voi cădea pe cale,
Să simt puterea Ta aș vrea, când eu voi merge-agale.

Îmi plâng un greu ce-adeseori, în fața mea se-arată,
În el să faci să pot iubi, mereu ca prima dată.
De-oi apleca privirea mea, ca să privesc pământul,
Să fii Tu Cel care oprești, furtuna grea... și vântul.

Văd stropi de sânge care curg, pe crucea blestemată,
Cu el te rog ființa mea, să fie ea spălată.
Un cuget doar curat să am, în voia Ta cerească,
Aici să te slujesc mereu, pân-voi ajunge-acasă.

El poate rani a vindeca, căci Tu ești vindecare,
Prin sânge sfânt Tu viață dai, mai dai eliberare.
Un strop pe creștet să îmi torni, să pot simți sfințirea,
O haină albă ca să am, să știu ce-i nemurirea.

Uitării Tu să nu mă dai, la poala crucii Tale,
Mereu voi sta chiar drumul meu, de-ar fi numai o vale.
Sub ochii Tăi vreau sa rămân, ma vor păzi întruna,
Mă țin mereu pe urma Ta, ca să primesc cununa.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>