text Poezii crestine

Isuse Domnul meu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sabadac Viorel
DIN A DOMNULUI MILĂ GÂNDURI DE LA EL PENTRU CEI CE-L IUBESC PENTRU ADOLESCENȚI ( TE ), TINERI ( E ) ȘI
NU NUMAI
Isuse Domnul meu iubit! Z16

Pentru că mă iubești și mai iubit ==== Cel ce zice că-i creștin/
Atunci, când te-am chemat Tu ai venit. ==Și așa el s-a născut/
Și pentru că ai luat din mine ce-i firesc == Despre o astfel de credință
Nici nu știu cum să-Ți mulțumesc! =====Nu găsim scris în Cuvânt/
==Biblia-ortodoxă, catolică sau
Isuse te rog mult, te rog neâncetat, ===neoprotestantă
Să mă faci vrednic de ceea ce mi-ai dat
Să știu, să prețuiesc a Ta iubire
Și să iubesc pe toți fără cârtire!

Să îl iubesc și pe cel ce-mi face rău,
Și să-I arăți că Tu ești Domn și Dumnezeu
Căci Tu ești Cel ce-I Neschimbat,
Cel ce Ești Drept si’Adevărat.

Ca zilnic pe toți cei, ce-i întâlnesc,
Din Cuvântul Tău să le vorbesc!
Si’as vrea ca ei să înțeleagă,
Că la Tine trebuie să vină ’ngrabă!

Cât încă soarta pot să își decidă,
Cât încă viața nu le e aridă!
Ca’n schimb, ei să primească în a lor viață,
Prin Cel ce-I Adevăr, Cale și Viață,

Belșug de binecuvântări Divine,
Prin Cel ce-a Fost, Este și care Vine,
Un har de necuprins și de nemăsurat,
Prin Cel ce-I Dumnezeu Întruchipat.
IEREMIA CAP. 29 CU 13 Mă veți* căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată** inima.

HUSI 10.05. 2025

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>