text Poezii crestine

Isuse, Doamne, astăzi vin la Tine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Damian Moldovan
Isuse, Doamne, astăzi vin la Tine
Și nu m-ascund, căci toate Tu le vezi.
Îți cer iertare, am greșit, știu bine
O Doamne, Tu poți să mă salvezi!

Vin azi la Tine și nu mai vreau, Isuse
Să rătăcesc prin lume hoinar, neștiutor.
Căci am aflat Cuvântul, tainele nespuse
Ce m-au făcut să văd, să caut ajutor.

Mă recunosc în totul, regretele m-apasă
Și nu mai pot să merg pe acest drum,
Dar vin la Tine, din ceața grea și deasă
Și tot ce am pe suflet vreau să-Ți spun.

Eu am greșit, Isuse, la oameni nu-i iertare
Dar știu că Tu și astăzi mai primești
Un om ce vine cu a lui întristare,
Tu ești Dumnezeu ce azi mai izbăvesti.

Ca și tâlharrul de-altadată, care-a recunoscut
Vin acum cu umilință și vreau să-mi ierți trecutul
Vin astăzi, doar la Tine, căci multe am făcut.
Domnul meu, Tu ești olarul, iar eu lutul.

Mă spală de necredință, de păcate, cele multe
Redă-mi azi mântuirea, ce-ai lăsat-o prin Calvar
Cum mării altă dată, poruncit-ai să Te-asculte
Spune și pentru mine, un cuvânt ce-i plin de har.

Doamne, n-am cuvinte să-Ți mulțumesc vreodată
Că ai fost cu mine, deși n-am meritat
Mi-ai dat o haină albă, nouă și curată,
Îti mulțumesc Isuse, căci Tu nu m-ai uitat!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>