ISUS UMBLĂ PE MARE

ISUS UMBLÃ PE MARE

Matei 14.22-33;
Marcu 6.45-52;
Ioan 6.16-21

Când privesc Marea Galil
în tãcerea înserãrii
simt în piept un dor umil
de corabia salvãrii.

Şi-aud glasuri care vin
ca un zumzet de albine.
Ţãrmul mãrii este plin
de chemãrile divine.

Ucenicii pãrãsesc
malul mãrii agitate.
Şi acum în larg vâslesc
plini de zel şi pietate.

Domnul urcã pe-nserat'
pe un munte sã Se roage.
Cerul iarãşi s-a-nnorat
iar mulţimea se retrage.

Prin talazuri de furtuni
ucenicii se-avântarã.
Plin de semne şi minuni
Mesia Isus coboarã.

El pãşind ca un Stãpân
peste-nfuriata mare
pe sub talpa Lui rãmân
apele ca o cãrare.

Se apropie uşor
ca o umbrã peste ape,
ca suspinul unui dor
care vine mai aproape.

Vântul bate furios
în corabia cea micã.
Frigul te pãtrunde-n os.
Ucenicilor li-e fricã.

Vãd pe Domnul lor umblând
ca o umbrã peste mare.
El pãşea pe val cu gând
sã-i supunã la-ncercare.

Plini de spaimã au ţipat
cãci credeau cã-i o stafie.
"Eu sunt !", Domnul le-a strigat.
"Nu vã temeţi de urgie !"

"Doamne, dacã Tu vorbeşti,
zise Petru de aproape,
vreau acum sã porunceşti
sã Te întâlnesc pe ape !"

"Vino !", Domnul i-a grãit.
Petru fãrã şovãire
peste mare a pãşit
aţintind a lui privire

la Pãstorul cel divin.
Petru merse prin credinţă.
Şi când a crezut deplin
parte-avu de biruinţă.

Dar cum a privit în jos
spre-ale mãrii negre unde
şi la vântul furios
a-nceput sã se afunde.

Şi deodatã a strigat :
"Doamne, scapã-mã !" În grabã
Domnul mâna Sa i-a dat.
"Pentru ce atât de slabã

ţi-e credinţa ce-ai primit ?"
Şi-n corabie intrarã.
Vântul nopţii s-a oprit.
Ucenicii se-aşezarã.

Toţi erau înmãrmuriţi.
Şi cum ziua sta s-aparã
la Isus priveau uimiţi
şi apoi I se-nchinarã :

"Doamne, Fiul Celui Sfânt,
Sol divin al îndurãrii,
Tu eşti veşnicul Cuvânt
care-a pus hotare mãrii !"
*

Frate ce te-afunzi rãpus
gata sã te-neci în ape,
strigã-L grabnic pe Isus
şi El vine sã te scape !

Domnul face azi minuni :
te ridicã din vâltoare.
El e-o Stâncã în furtuni
şi-o Luminã pe cãrare.