Isus, Toma şi... eu

Venind din moarte viu, biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,
Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu... ”Pace vouă!”

Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă, mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc de nedescris
Dar... Toma nu era la părtăşie.

Când s-a întors, încă se îndoia
Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor, Isuse.

Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând, cu glas abia şoptit:
„Priveşte,Toma, unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance, iată!”

De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi îi era aşa uşor să creadă.

Toma a vrut să vadă şi-a crezut
Dar, Doamne,Tu m-ai fericit pe mine
Privind spre viitor dinspre trecut,
Căci semnul cuielor nu l-am văzut
Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.

Prin har Te văd în alte semne-acum
Şi nu în urma cuielor, ca Toma;
Te văd în al Creaţiei album,
În urmele ce mi le laşi pe drum,
Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.

Amin