Isus plângea

Să plângem deci...cât lacrima în pleoape
îşi poartă curăţia de izvor.
Fă-ţi lacrimile curgere de ape,
Obraji brăzdaţi de căi înspre agape,
Urmate de-un surâs fermecător.

Să plângem dar...cu cei ce vor a plânge,
Cu cei flămânzi în dorul tăinuit,
Cei care plâng nu pot să verse sânge,
ci-n bucurie pâinea o vor frânge.
Plânsul e-o părtăşie lângă cel iubit.

Să plângem cât ne doare pentru frate
ascuns după greşeala tăinuită,
Să plângem când şi-aruncă de pe spate
a crucii sfinte, sfântă greutate
să-şi ia poverile din vremea părăsită

Să plângem...n-are să ne-înnece plânsul
când lacrimile curg a bucurie,
Vine şi vremea lor, atunci când strânsul
burdufurilor pline le va face Dânsul -
Prinţul Etern, ce-a fost, e , şi-o să vie.

Să plângem dar de-alungul şi de-a latul,
Stă fericire-n lacrimi scurse-n gene.
Să plângem până va veni-Împăratul.
În vejnicii va plânge vinovatul,
Cei mântuiţi au lacrimi pământene.

De eşti în culmea bucuriei tale,
Aş vrea să mă asculţi...îţi spun ceva:
Dacă trăieşti succese triumfale,
Adu-ţi aminte-n clipele astrale
să plângi, mai e de plâns...Isus plângea.

18 februarie 2006