text Poezii crestine

Isus, modelul slujirii noastre

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinela Buzas
Pentru că suntem copii ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți,
Haide-ți să fim: îndurători, blânzi, răbdători și smeriți.
Pe cei ce ne-au greșit, iertându-i și îngăduindu-i cu iubire,
Să lăsăm ca bunătatea Domnului să se vadă în a noastră trăire.

Cuvântul lui Christos, în toată înțelepciunea, în noi să locuiască.
Încurajați de cântări de laudă, duhovnicești, în noi pacea să domnească.
Să ne aducem aminte că vorba, gândul, fapta, sunt pentru Dumnezeu!
Prin tot ce facem, să Îi aducem Slavă și să mărim doar Numele Său.

Doamne Isuse, ne-ai dat o pildă ca noi să o urmăm.
Să luăm ștergarul, ca El, să slujim și să iertăm.
Și pe munte, și în pustia ispitirii, și în Ghetsimani, „Să fie voia Ta!”
Așa Te-ai rugat Isuse, a face voia Tatălui, a fost mâncarea Ta.

Doamne Isuse, fă-ne pe fiecare un slujitor ca și Tine,
Să răspândim vestea bună, de Tine să nu ne fie rușine,
Să ne rugăm pentru cei bolnavi, să mângâiem pe Marta și Maria,
Prin tot ce facem sau spunem, să îți vadă lumea, Împărăția.

Ne-ai spus să ne numărăm bine zilele și noi le-am numărat.
Numără-ți și tu bine zilele, să știi câte de la Domnul ai căpătat.
Fiecare dintre noi avem sute, ba chiar mii de motive să Îți mulțumim.
Doamne ești așa de bun, nu putem decât să-ți slujim să și să Te iubim.

MB
Februarie 25,2018

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>