Isus Mântuitorul lumii

Isaia 53

Cine a crezut ce ni se vestise?
Prin prorocii din vechime, de demult.
Izbăvirea pe pământ venise,
Fiul Celui Veșnic ni Se dăruise
Nouă ce zăceam în beznă pe pământ.

Cine-a cunoscut brațul Celui Sfânt?
O odraslă a crescut, slabă înaintea Lui.
Un lăstar se face totuși, neînfrânt.
Din pământ uscat, El, Noul Legământ,
Ne ridică din abis prin puterea harului.

N-avea frumusețe și nici strălucire,
Nu vedeai în El nimic să-ți placă,
Nimic să te facă să întorci o privire.
Disprețuit și părăsit de omenire,
El a venit ca voia Tatălui să facă.

Om al durerii și obișnuit cu suferința
Atât de mult că fața îți întorceai,
Așa de disprețuită-I era toată ființa!
El întruchipa desăvârșită umilința,
El ne trasa calea noastră către Rai.

Dar noi nu L-am băgat în seamă,
Deși El suferințele noastre a purtat.
O, cât de mare poate fi această dramă!
Durerile noastre L-apăsau de bună seamă,
Păcatul nostru mult și greu l-a îndurat.

Noi am crezut că-I pedepsit de Dumnezeu.
El era străpuns pentru a noastre păcate,
Zdrobit pentru fărădelegi în chinul greu,

Și-a suportat ocara grea în locul meu.
Pedeapsa ce ne dă pacea a purtat-o-n spate.

Prin rănile Lui suntem tămăduiți
Noi care rătăceam cu toți ca niște oi,
Fiecare-n drumul lui... nemântuiți,
Dar prin Calvar El ne face sfinți.
Acolo s-a jertfit Divinul... pentru noi!

Domnul a făcut să cadă asupra Sa
Nelegiuirea noastră... anticipat.
Chinuit și asuprit, pentru mine îndura.
Nu-și deschidea gura, nici nu murmura,
Ca un miel de jertfă pentru noi S-a dat.

Ca o oaie mută, nu Și-a deschis gura,
Chiar sub apăsare, chiar și sub blestem.
Deși judecata întrecea măsura,
Și toată mulțimea-L copleșea cu ura,
Nu s-a dat în lături, El a rămas ferm.

Cei din vremea Lui nici nu au știut
Că fusese șters din pământul celor vii,
Că-i lovit de moarte, deși nu-i pierdut,
Că pentru păcate Domnul va fi scut,
Și cei ce vor crede vor fi ai Săi fii.

Groapa i-a fost pusă între cei ce-s răi,
Și mormântul Lui cu cel bogat.
Despărțit a fost în grabă de ai Săi,
Răstignit pe cruce de ostași călăi,
Deși nu avuse nici chiar un păcat.

Gura-I n-a rostit nici un vicleșug.
Domnul L-a zdrobit prin suferință.
Dar toți cei ce trag cu El în jug,
Pe acest pământ de jale, ei ajung
La sfârșit de cale cu Isus la biruință.
Lucrarea sfântă va propăși prin El.
Rodul sfânt al suferinței Îl va înviora.
Mulți răscumpărați vor propăși la fel
Și vor triumfa în luptă prin Emanuel.
Cei salvați prin jertfă Îl vor bucura.

Pentru c-a purtat povara suferinței
Domnul L-a-nălțat nespus de glorios.
I-a dat cununa cea sfânt-a biruinței,
Ca prin puterea și harul credinței,
Să ridice-n slavă oamenii de jos.

Pentru noi a suferit Mântuitorul,
Noi eram căzuți în groapă și noroi,
Cu nici o speranță fără Salvatorul.
El ne-a ridicat și ne-a pus piciorul
Pe Stânca Vieții să trăim și noi.

Doamne, ajută-ne să fim statornici
În credință, și prin har să creștem
În cunoștința voii sfinte, rodnici
În lucrarea sfântă întotdeauna spornici,
La sfârșit de cale vrem să Te vedem!
Amin.
(2019)