text Poezii crestine

Isus deschide mâna cu iubire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Felician
Isus deschide mâna cu iubire


Isus deschide mâna cu iubire,
Şi satură după dorință tot,
Totul ce are viață-aici sub soare,
Căci El este cu noi în orice loc.

El ne hrăneşte astăzi cu iubire,
Şi mana sfântă El ne-o dă în dar,
Ne toarnă chear şi apa Lui cea vie,
Iar noi ne bucurăm de mare har.

Isus mereu ar vrea ca orişicine,
Să se hrănească din al Său Cuvânt,
El este pâinea cea din cer creştine,
Care s-a pogorât pe-acest pământ.

Această Pâine ce dă lumii viață,
Este la îndemâna orişicui,
Ea e Cuvântul ce ți-e pus în față,
Tu doar să înțelegi azi voia Lui.

Isus când a hrănit acea mulțime,
Pe toți atuncea El i-a săturat,
Cu pâine şi cu peşte în pustie,
Când mâinile spre cer şi-a ridicat.

Isus priveşte astăzi cu-ndurare,
Spre toți acei pe cale care plâng,
El vrea ca să le dea a Sa iertare,
Iar lacrimile în burduf se strâng.

Pe mâna Lui purtat e azi creștinul,
Care ascultă de al Său Cuvânt,
Pe calea înspre cer spre veșnicie,
Îl va purta mereu pe-acest pământ.

Isus deschide mâna Sa de Tată,
El mângâie cu drag pe-ai Săi copii,
De-L vom sluji cu dragoste curată,
Ne va lua cu El în veşnicii.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>