text Poezii crestine

Isus, a murit pentru tine!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Isus, a murit pentru tine!

Isus Hristos a murit pentru tine
Să te sustragă din căile străine
Jertfindu-Se pe-al crucii Calvar,
Ca prin El viaţa să poţi dobândi
Şi caracter pentru cer a-ţi clădi,
Prin sângele-I vărsat şi prin har!

Astfel, planul sfânt de mântuire
Şi-a găsit completa Sa împlinire
Elaborat, pentru-a lumii salvare,
Pentru-a se convinge tot cerul
În Isus Hristos şi-a găsit reperul,
A fost împlinit în răscumpărare.

S-a stabilit pentru veci biruinţa
Aşa după cum era bfăgăduinţa
Asupra lui Lucifrer dezbinătorul
Ce-a făcut perturbarea în ceruri
Prin dezacorduri în multe feluri,
Numit pe veci: Arhiamăgitorul.

Peste prăpastia adusă de păcat
Prin harul cel scump... acordat -
S-a-ntins astfel o trainică punte,
Şi crucea Jertfirii stă ca un gard
Ca s-ajungi iar la acel standard:
Desăvârşit, cu Domnul pe munte.

Vei putea, prin El să fii numărat
Şi-n Duhul cel Sfânt, repartizat
În rândul aleşilor sfinţi, mântuiţi,
Care-au crezut în El, că-i Mesia
Aşa după cum a spus profeţia,
Şi care de păcat au fost izbăviţi.

De aceea, ei vor preţui veşnicia
Căci i-au cântat cu drag bucuria
După salvarea din lunga agonie,
Şi în mărire, prin vocile lor sfinte
O! Cât veşnicia le va sta înainte
Se va auzi, a eliberării simfonie!

Flavius Laurian Duverna
02 mai 2008

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>