Isus

Pe drumuri prăfuite, către cetăţi şi sate,
Pe jos, cu ucenicii, Isus trudit străbate.
Arşiţa-l chinuieşte, foamea şi setea-i grea,
De ce-o pribegi, oare? Care-i solia Sa?
Şi slava Lui din ceruri, de ce-o fi părăsit?
Pe-acest pământ de ură, oare de ce-a venit?

Poate că vrea să şadă cu întelepţi la sfat
Sau vrea ca să cunoască vre-un mare împărat?
O, nu! Nu caută mândria, nici slava celor mari!
Săracii-i sunt prieteni, iar ucenici, pescari.
El înviază morţii, El vindecă bolnavi,
Mângâie pe cei singuri, e sprijin celor slabi.

Dar poate vrea mărirea să caute, puterea?
O, nu, El om al suferinţei e, ştie ce e durerea.
Şi nici măcar nu are un loc de adăpost!
Grădina Ghetsimani loc de rugă i-a fost.
El nu ridică glasul, în nimeni nu loveşte,
Doar vindecă şi iartă şi pe vrăjmaşi iubeşte.

Atunci, care-i e scopul? De ce-a venit la noi?
Am înţeles acuma: să scoată din noroi,
Din ură, din durere, din negrele păcate
Pe mine şi pe tine, pentru că doar El poate!
De-aceea, împreună, haideţi să-i mulţumim
Şi viaţa noastră-ntreagă, deplin să-i dăruim!