ISPITIREA DOMNULUI

ISPITIREA DOMNULUI
(Matei 4.1-11)

Când de Duhul, în pustie,
Domnul nostru, a fost dus,
Ca, de Diavol, El să fie
Ispitit, sau chiar răpus,
Multe ore, zi și noapte,
Domnul Isus a postit
Dar, chiar și cu-acestea toate,
Pân` la urmă-a flămânzit.

Când cel rău i-a zis, din pietre,
Domnului, pâini ca să facă,
Domnul i-a spus pe-ndelete
Că omul trăiește, iacă,
Cu orice cuvânt din gura
Dumnezeului de sus,
Că arată clar Scriptura,
A dat Domnul, drept răspuns.

Atunci, Diavolul L-a pus
Pe strașina Templului,
Îndemnându-l, ca de sus,
Să sară la vorba lui.
Dar Isus, păstrându-și tonul,
La Diavol, așa i-a zis:
Să nu ispitești pe Domnul,
De asemeni, este scris!”.

Diavolul apoi pe-un munte
Pe Domnul L-a așezat
Și, împărății și multe
Străluciri i-a arătat.
”Toate lucrurile-acestea,
Toate, Ție ți le-oi da
Dacă, la pământ cu fața,
Mie te vei închina”.

”Pleacă Satano”, i-a zis
Domnul Isus celui rău,
”Căci în Carte, este scris,
Să te-nchini Lui Dumnezeu!”
Și când Diavolu-a fugit
La porunca Lui, domnească,
Niște îngeri, au venit
La Isus, ca să-i slujească.