Iscariotul

Plutea iscariotul, în ochi de ștreang, veșmântul,
Îi atârna în falduri pe trupu-i răsucit,
Îl legăna-n răcoarea căderii serii, vântul
Zbârlindu-i părul aspru, cel negru și-ncâlcit.

Un hoit umflat de chinuri, cu fața-nsângerată
În zbaterea prin ramuri, de-ntemeiat măslin,
Măldar în stricăciune, de carne revărsată,
Un mort în grozăvia-i, cu pântecele plin.

Schimonosit de ură, sălbatica-i privire,
Din masca împietririi, fixa necruțător,
Pornirea-i blestemată, cu țel de-navuțire
Îi urâțea profilul de josnic vânzător.

A cunoscut prea bine pe- Acel ce e Lumina
Și Adevărul sacru, și ușa către rai
Dar se dădu Mamonei, aceasta îi fu vina,
Sfârșind în intuneric înșelătoru–i trai.

Purtarea prefăcută, nesațul și minciuna,
Un preț prea derizoriu de doar treizeci de-arginți,
Iar sufletu-i în ghenă, pierdut pe totdeauna,
În remușcări amare și-n scrâșnetul de dinți.

În legănarea-i, Iuda, un punct în dunga zării,
Se decupa pe cerul albastru oțelit
Cândva ales de Domnul, ajuns Fiu al Pierzării,
Un nume de ocară, de-atunci de toți hulit.


14.04.2017