Isaia 53

Isaia 53
Cine-a crezut vreodată, ce ni se povestise ?
Şi „Braţul Celui Tare" cine L-a cunoscut ?
Cine crezut-a oare ce ni se proorocise ?
Despre Acel ce este şi-a fost de la-nceput...

El a venit în lume, sfios în umilinţă,
Cum un „Lăstar" răsare, dintr-un pămâmt uscat,
Ca o „Odraslă slabă" crescută-n suferinţă,
Dispreţuit de oameni, urît şi alungat.

N-avea nimic, aparte, privirea să-ţi atragă,
Căci lumea-I dăruise, dispreţ şi umilire.
Cel ce-a trăit în Slavă, o veşnicie-ntreagă,
Pierduse frumuseţea şi marea-I strălucire.

Noi rătăceam prin lumea, de Dumnezeu străină,
Şi fiecare-n parte-şi croise o cărare,
Dar El a luoat asupra-i, suprema noastră vină,
Prin Rănile Lui Sfinte, avem răscumpărare.

Cel ce-a venit din ceruri, la noi plin de Iubire,
Să ne aducă pacea în dar şi fericirea,
Dispreţuit în chinuri, a fost de omenire,
Atît de mult de parcă, î-ţi întorceai privirea.

El blînd, răbda durerea-ngropată în tăcere,
Cînd gloata înrăită, îşi revărsa-se ura,
Cum mielul fără vină, e dus la junghiere,
În clocotul durerii, El nu şi-a deschis Gura.

Deşi făcut-a lumii, doar bine şi dreptate,
Lăsînd o mângâiere, în suflete pribege,
Mormântul Lui, fusese, ales cu răutate,
Între bogaţii lumii şi cei fărădelege,

Noi am crezut sărmanii, că-şi merita destinul,
Că Tatăl îl smerise, atunci cu răutate,
Dar El răbda pe cruce, în locul nostru chinul,
Prin Jertfa Lui avem noi, iertarea de păcate.

Căci Dumnezeu Preasfîntul, găsit-a de cuviinţă
Privind la vina noastră,prin Sfânta Lui Dreptate,
Să î-şi zdrobească Fiul, în cruntă suferinţă,
Prin Jertfa Lui să ierte, a lumii-ntregi, păcate.

Dar după ce în moarte, a-nvins cu biruinţă,
Zdrobind pe totdeauna, puterea-i ferecată!
Îşi va vedea urmaşii, ce din a Lui Sămînţă,
Vor răsări pin veacuri, pînă la judecată.

Iubirea-I fără margini, le va schimba purtarea,
Şi ei vor duce lumii, Cereasca Lui Solie,
În Mînile-I străpunse, va propăşi lucrarea,
Ce Tatăl a-nceput-o, cu El din veşnicie.

De-aceea-i va da Locul, de cinste, sus în Slavă,
Pe Scaunul de Domnie, în „Sfînta Lui Cetate"
Căci părăsit-a Cerul, şi fără de zăbavă,
El a murit să ierte,a lumii-ntregi păcate.
Ilie Belciu