IROD ŞI PETRU

IROD ŞI PETRU

Irod l-a-ntemniţat pe Petru
Şi-a vrut astfel ca să-l omoare,
Să dea în public un spectacol
Mulţimilor răzbunătoare.

Se petrecuse precedentul.
Apostolul Iacov murise.
Iar Paştele era aproape.
Dar vara încă nu venise.

Irod nu-şi strânge aluatul,
Nu-şi scoate gândul rău afară.
Cum ar putea pe când păcatul
Îl ţine rob?... A câta oară?!

El idumeu era din fire
Dar Paştele îl acceptase
Ca pe o simplă sărbătoare
La care sincer aderase.

Şi-apoi îl mai vedea poporul
Că le respectă calendarul
Deşi nu îi trata în toate
Cu vorbă bună şi cu harul.

„Acum cu Petru ce voi face?”,
În neagra noapte se întreabă.
Ar vrea din temniţă afară
Să-l scoată mâine-n mare grabă.

Dar când să pună-n aplicare
Tot planul mârşav care-l scurmă
Găseşte temniţa că-i goală.
Lui Petru nu-i mai dă de urmă.

Un înger îl eliberase
Dar s-a ascuns apoi pescarul.
Minunii cu înţelepciune
E bine ca să-i ştim hotarul.

Irod e negru de mânie
Şi îşi omoară păzitorii.
L-ar omorî el şi pe Petru
Dar îngerii îi sunt păstorii.

Se resemnează dictatorul.
Şi dintr-odată-avu ideea,
Eşecul parcă vrând să-l uite,
Să se coboare-n Cezareea.

Acei din Tir cu Sidoniţii
Veneau la el cu osanale
Să-i poată cere iarăşi pace
Din tronul îndurării sale.

El măgulit de bună seamă
Şi bun cunoscător a toate
Atunci rostea cuvânt puternic
Mulţimilor extaziate:

„Un glas de Dumnezeu se-aude
Căci nu vorbeşte o făptură!”
Dar îngerul venit din slavă
El l-a lovit chiar peste gură.

Vai, împăratul n-a dat slava
Aceluia ce-i aparţine!
Şi a murit cum viermii urii
Îl vor mânca pe orişicine.

El i-a dorit lui Petru moartea.
Pe-apostol însă Domnu-l scapă.
Irod sfârşeşte-n grele chinuri,
Şi n-are hrană şi nici apă.

E-o lecţie de-atunci solemnă
Azi pentru dictatorii lumii
Că de nu se întorc la Domnul
Ei vor ajunge prada humii.