IOV (II)

La-nfăţişare ai venit grăbit
În faţa scaunului ce străluce
Cutreierând pământul părăsit
Şarpe viclean fără regret şi cruce

Fiii lui Dumnezeu i-ai întâlnit
Scăpaţi din schisma gloriei năluce
Şi plin eşti de-întuneric şi avid
De noi puteri lumina a seduce

Şi mergi până la piele cătrănit
Pe Iov să-l cerni prin a durerii cruce
Şi eşti din cale-afară rătăcit
Crezând că-i dat ţărânii doar s-apuce...

Şi când din tronul de lumini albit
Îngăduitu-ţi-s-a la răscruce
Pe Iov să-l vezi curând prea chinuit
Ai şi plecat în grabă-n bezna dulce

Şi l-ai lovit cu însetări cumplit
Şi mâncărimi de piele şi cenuşe
Pe omul cel mai drept şi mai smerit
Şi-aştepţi să-l tragi în bezne jucăușe...

Chiar în consoarta lui te-ai cuibărit
Tu, basilisc bătrân cărând cătuşe
Cu Eva-n minte, şi-ai venit subit
Să-l ispiteşti strivindu-l cu ţepuşe:

"Tu prea rămâi în chin neprihănit!
Pe Dumnezeu de-l blestemi te vei duce
În larg Sheol al umbrelor trudit
Să-ţi odihneşti fiinţa-n somnul dulce!"

"Femeie, prea nebună-ai devenit!
Pe Dumnezeu de-L lepădăm ne duce
Păcatu-n Iadul deznădăjduit
De vierme suflet nelăsat să-l culce

Căci binele-i de-acum prea pervertit
De patimi şi de gânduri prea năuce
Iar răul prea-i de bine azi vorbit
Şi inima cu greu spre Rai conduce...

Rămâne-va speranţa-n Infinit
Să ne deschidă cerurile-ascunse
Când binele şi răul negreşit
În coasta Lui pe veci vor fi străpunse... ”

***