text Poezii crestine

Iov cap.30.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Blandu Ioan
Iov cap. 30.


Și acum! ... am ajuns de râsul celor
Mai tineri decât mine
Pe ai căror părinți nu-i socoteam
Demni de a-i pune printre câinii turmei mele
Și iată că am ajuns de rușine în toate cele
Dar la ce mi-ar fi servit puterea mâinilor lor? ...
Când vigoarea pierise din ei
Sfrijiți de lipsuri și de foame fug
În locuri uscate demult părăsite și dezolante, deobicei...
Smulg ierburile uscate de lângă copăcei,
Și ca pâine nu au
Decât rădăcina de bucsau
Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,
Lumea strigă către, ei toți
Ca după hoți
Locuiesc în văgăuni întunecate
În peșteri și-n stânci
Urlă printre tufișuri și prin văi adânci
Se ascund printre mărăcini
N-au ce să ia în mâini, ci doar spini
Fii ai nebunilor și ai celor fără nume...
Din țară sunt goniți afară
Și acum, astfel de oameni, jignitor,
Mă pun în cântecele și glumele lor! ...
Încât sunt de batjocura lor, om fără viitor! ...
Mă urăsc, mă ocolesc, nu se abțin
Să mă scuipe pe față
Și ca și cum ar fi prea puțin
Mi-ar scurta și firul de ață
De care atârnă propria-mi viață...
Pentru că El a dat drumul corzii arcului
Și m-a tulburat grozav
Și ce e mai grav
E că n-au nici un frâu înaintea mea! ...
Cei tineri se ridică la dreapta mea
Și îmi împing picioarele
Și-și croiesc cărări primejdioase Împotriva mea
Târziu după ce-apune soarele
Îmi distrug cărarea
Și-mi pun în cale nenorocirea
Fără ca cineva să-i ajute
Oare aceasta îmi este menirea? ...
Când pielea și pielea mea pute
Ca printr-o spărtură largă, străbat spre mine,
Se năpustesc prin mijlocul dărâmăturilor
Groaza mă asaltează și-s cuprins de rușine
Slava mi-e spulberată de vântul de-amiază
Fericirea mea s-a destrămat ca un nor
Nu mai sunt cel ce dădea sfat tuturor! ! ! ...
Mi se topește sufletul sub frunte
Și m-au prins zilele suferinței tăcute...
Noaptea mă pătrunde și-ămi smulge oasele
Durerile mă rod și-mi slăbesc coapsele
Prin marea lor tărie devin veșmântul meu
Și mă strâng precum gulerul cămășii
Și mi-e greu! ...
El m-a aruncat în noroi
Și am ajuns ca țărâna și cenușa și ca un gunoi...
Și-s strâns tare cu ușa,
Strig către tine Stăpâne și nu-mi răspunzi
De parcă nu mă vezi și nu mă auzi! ...
Stau în picioare
Și privești la mine
Și n-am putere nici cât să-mi fie rușine...
Ești fără milă împotriva mea
Mă urmărești și teribil m-apasă, mâna Ta
Mă ridici de la pământ
Și-mi dai drumul în vârtejul de vânt
Am ajuns ca nebunii
Tu mă nimicești cu suflarea furtunii! ! ...
Căci știu că mă duci la moarte
La casa de care toți viii au parte! ...
Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde
mâinile? ?
Și cel în nenorocire nu cere ajutor? ! ...
Nu-l plângeam pe cel a cărui zile erau
grele
Acum am eu din plin parte de ele
Nu era sufletul meu pentru cel lipsit? !
La bine mă așteptam, dar relele m-au biruit! ...
Din a Ta mână voiam lumină
Dar puternic s-a-ntins
Un întuneric mare pe capul meu și
pe mână
Îmi fierb toate măruntaiele
Peste mine sunt zilele de-ntristare
M-au luat puhoaiele Dumnezeule
Și-am ajuns înnegrit și nu de soare
Mă scol în plină adunare și strig ajutor! ! ...
Am ajuns în pustie
Cu struții și șacalii
Carnea mea a ajuns ca”o piftie ce cade”
Oasele mi se usucă și sufletu-mi arde,
Și harpa mea dă sunete de jale
Cavalul meu sună a tristețe mare

Blându Ioan
07.05. 2026.
Alba Iulia

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>