text Poezii crestine

IOSIF NU AŞTEAPTĂ RĂZBUNAREA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: CORNELIU LIVANU


Nu așteaptă răzbunarea Iosif pentru frații săi,
Ci dorește ca aceia să devină buni, nu răi.
Când păcatul se ascunde în cel ce l-a-nfăptuit,
Omul n-are propășire niciodată, negreșit.

Dar cum stăm cu răzbunarea? E legitimă-ntr-un fel?
Poate partea vătămată să marșeze spre-acest țel?
Biblia ne spune nouă, din partea lui Dumnezeu:
„A Mea este răzbunarea și-o voi face numai Eu!”

Cu mii de ani înainte de-a fi scris acest Cuvânt,
Să-l găsim cu toți în Carte insuflat de Duhul Sfânt,
Iosif, cel vândut odată la acei madianiți,
Spune fraților s-asculte toți răspunsul său uimiți:

„Nu voi m-ați vândut pe mine, ci Domnul a-ngăduit,
Ca pe toți să vă salveze printr-un plan îndeplinit.
Eu sunt azi în fața voastră liber, datorită Lui
Ce v-a pregătit salvarea, către poarta Raiului.”

Mari cuvinte ce-i acuză pe toți cei răzbunători,
Care măsluiesc dreptatea spre a fi învingători.
Iosif n-are interese pentru-ai lui sau pentru el,
Numai voia suverană ce-o găsim la Sfântul Miel.

Frații lui uimiți ascultă un asemenea verdict,
Nicio urmă de vendetă, nici miros de vreun conflict.
Nu știu dacă ei de-atuncea s-au schimbat în gândul lor
Și dacă-au știut evreii să profite ca popor.

*

Însă noi, cu Noul Iosif, ce-i Domnul Isus Hristos,
Știm să ne croim azi viața după-acest model frumos?
„Iartă-i Doamne!”, se aude de pe crucea lui Isus
Ruga Lui de mijlocire sus la Dumnezeu s-a dus.

N-a cerut El răzbunarea sau justiția divină,
Ca, în cazul Lui, să facă Tatăl Său acum lumină.
Singurul verdict valabil pentru ultimul tâlhar,
Dacă el se pocăiește, este un verdict de har.

Iosif își iertase frații, cu atât mai mult Isus
Care ne va duce-odată chiar în Patria de Sus.
Dacă vrei să prinzi prilejul și să zbori și tu cu noi,
Pocăiește-te, deci, frate, azi, când lupta este-n toi!

Diavolul se luptă strașnic să te facă să nu crezi,
Pentru viața ta trăită chiar să te înfumurezi.
Dar când stai în fața Crucii, gestul cel mai însemnat
E să-ți recunoști păcatul, și atunci vei fi iertat.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>