IOSIF

IOSIF

Multe-s valurile vieţii când necazuri grele vin.
Însă toate-s trecătoare şi se sting ca un suspin.
Multe-s zilele-nsorite dar le-ntrec cele cu nor.
Când te bucuri şi-n durere eşti deja biruitor.

Vine-o zi după-ncercare când necazul tău s-a dus
şi-ţi surâde blând în cale chipul drag al lui Isus.
Domnul sfânt era cu tine şi atunci ca şi acum.
El îţi este scut şi soare pe al vieţii tale drum.

El te poartă pe câmpie sau în văile adânci,
iar de eşti cumva pe mare nu te vei lovi de stânci.
Pe-nălţimile semeţe El te urcă tot mai sus.
Dar pe munte şi pe mare tu rămâi lângă Isus.

Dacă vrei înţelepciune e-un tezaur în Scripturi.
Caută să strângi în suflet veşnicele-nvăţături.
Prin imagini şi portrete şi prin pilde fel de fel
Duhul Sfânt, cu drag, ne duce spre-al credinţei straşnic ţel.

Astfel ca o piatră vie, scris neşters pe un hrisov,
stă şi azi în faţa noastră Iosif, fiul lui Iacov.
Ascultarea lui divină câte nu ne-a dăruit!
Glasul lui şi-acum vorbeşte : "Iată-mă, sânt pregătit!"

De aceea el se duce grabnic după fraţii săi,
care îl priveau cu ură, căci erau atât de răi.
Ei, văzându-l de departe cu un gând răzbunător
al invidiei obscure, pun la cale un omor.

Deşi Ruben îl susţine fraţii săi nu l-au iertat.
Şi cu sânge rece, iată, în groapă l-au aruncat.
Apoi fraţii îl vândură unor fii din Ismael.
Cât de mare-i era jalea asta o ştia doar el.

Vestea tristă-a sfâşierii tâlcuită-n chip viclean
ascundea faţă de Iacov al nelegiuirii plan.
Tatăl s-a-mbrăcat în doliu. Inima-i din piept ardea
după fiul cel cuminte, care-acum nu mai era.

Astfel dar începe drumul plin de încercări şi-amar.
Iosif în Egipt ajunge, rob vândut lui Potifar.
Rupt de casa părintească, Domnul nu l-a părăsit.
Harul îi va da putere şi-l va face neclintit.

El era model în toate: harnic şi atent mereu.
Gândul lui era tot timpul aţintit spre Dumnezeu.
De aceea dregătorul mari nădejdi în el şi-a pus.
Tot ce se-ntâmpla în casă, de Iosif era condus.

Într-o zi, stăpâna casei laţul pierzător i-a-ntins.
Iosif n-a cedat ispitei şi vrăjmaşu-a fost învins.
Însă-n temniţa cea rece pe nedrept e aruncat,
trebuind doi ani să treacă pân-a fost eliberat.

Înzestrat cu-nţelepciune, spirit adăstat de sus,
vestea i s-a dus departe şi la Faraon l-a dus.
Şi acum Iosif explică visuri greu de lămurit.
îi dădură tronul ţării în Egiptul cel vestit.

Foametea se-ntinde iute şi-n Egipt şi-n Canaan.
Iosif cel ce-o prezisese şi-a făcut degrab-un plan.
În această criză gravă fraţii lui au coborât
în Egipt, să caute pâine, pâinea pentru trup, atât.

Dar când fraţii şi-i văzuse tacticos şi cu curaj
el c-o voce foarte aspră i-acuză de spionaj.
Şi se face-a nu-nţelege: le vorbeşte prin tălmaci,
întrebând de-al lor părinte simplu, dar pe-un ton dibaci.

Ca să-i pună la-ncercare că nu-s oameni de nimic,
Iosif le-a cerut să vină şi cu fratele cel mic.
Fraţii săi, vorbind în şoaptă, vina şi-au recunoscut,
fără-a bănui vreunul, că străinu-i cel vândut.

Însă Iosif nu mai poate, vrea să izbucnească-n plâns.
El s-a dus mai la o parte, lacrimile şi le-a strâns.
Fraţii se întorc acasă. Simeon este oprit.
Şi bătrânul tată, Iacov, cu durere i-a primit.

Ruben îl îmbărbătează. Iuda l-a convins deplin.
Fraţii spre Egipt porniră însoţiţi de Beniamin.
Iosif de această dată cu o masă i-a primit.
Se uitau unul la altul: "Oare ce ne-o fi găsit ?"

El cu inima arzândă îi întreabă respectuos:
- "Mai trăieşte tatăl vostru ? El se află sănătos ?"
Plânsul iarăşi îl învinge. Iată, într-un loc ascuns,
Iosif după Iacov plânge de-al său dor fiind pătruns.

După ce cu toţi prânziră, mulţumind, s-au ridicat
sacii lor să şi-i aducă cu argintul cel curat.
În ascuns Iosif le pune grâu dar şi argint în saci.
Iar în sacul cel din urmă un pahar ca cel de vraci.

Când nu mult se depărtară pe drum înspre Canaan
i-a ajuns atunci din urmă un ispravnic egiptean.
Şi oprindu-i el le spune: "Cum de-aţi răsplătit cu rău
pe stăpânul meu, furându-i până şi paharul său ?!"

Vai şi-amar! Sunt plini de spaimă. Hainele şi-au sfâşiat.
- "Nu, noi n-am furat paharul! Iată grâul cumpărat!"
Controlaţi-ne, şi dacă veţi găsi măcar un ciob
din pahar în sacul nostru, hoţul prins s-ajungă rob!"

Sac cu sac se răscoleşte dar nici urmă de pahar.
Nimeni nu ştia surpriza, care-i va lovi cu-amar.
Chiar în sacul cel din urmă al celui mai mic copil,
se-ascundea, viclean, paharul prin aranjament subtil.

Vin cu toţii în cetate. - "Ce faptă aţi săvârşit ?",
Iosif aspru îi întreabă: - "Ce păcate v-au orbit ?"
Iuda umilit răspunde: - "Cum să ne îndreptăţim ?
Înaintea feţei tale ce-am putea să mai vorbim ?

Dumnezeu ne-a dat pe faţă: robii tăi suntem acum!
Fapta noastră vinovată ne-a întors pe toţi din drum!"
Iosif nu vrea să-l reţină decât pe Beniamin.
Dar se poartă tratative. Zeci de argumente vin.

Şi se deapănă povestea tatălui îndurerat,
cel pe care ei acasă plin de lacrimi l-au lăsat.
Dar în focul povestirii Iosif s-a descoperit
într-un plâns atât de tare: fraţii au încremenit.

- "Eu sunt Iosif! Mai trăieşte astăzi oare tatăl meu ?
Nu voi m-aţi trimis aicea ci Preasfântul Dumnezeu.
El a vrut ca să vă scape. Acum nu vă întristaţi
de vânzarea ce-aţi făcut-o şi-ascultaţi-mă, voi fraţi!"

Şi Iosif le povesteşte despre anii ce-au trecut,
cum în toate Domnul slavei i-a fost pavăză şi scut.
El le-arată toată slava-n care Dumnezeu l-a pus
şi cum braţul Lui puternic prin necazuri l-a condus.

Le dă cele necesare: daruri mici şi daruri mari,
care de transport şi grâne, haine, pâine şi măgari.
Fiecare îşi primeşte şi merindea pentru drum.
Şi Iosif îi sfătuieşte: "Să nu vă certaţi de-acum!"

Vestea cea atât de mare pe Iacov l-a refăcut.
Totuşi când a auzit-o îi părea de necrezut.
Tatăl, plin de bucurie, în Egipt degrab' veni
să primească mângâierea înainte de-a muri.

*
Şi s-au scurs de-atunci milenii. Multe-n lume s-au produs.
Dar pe vremea vechii Rome a venit din Cer Isus.
El e Omul fără pată, dat pe treizeci de arginţi.
Nu străinii îl vândură ci-un Apostol dintre Sfinţi.

Şi El fu trimis de-un Tată, dar de Tatăl cel divin
căci şi El a zis, în Ceruri: "Iată-Mă, sunt gata, vin!"
Despre El au scris profeţii lucruri care se-mplinesc.
Domnul e speranţa noastră şi e Mirele ceresc.

După oile pierdute, El veni ca un Păstor
să le ducă la păşune, la al vieţii viu izvor.
Tot a dat ce-avea în lume: ne-a iubit cu-adevărat.
Sus pe crucea blestemată chiar şi trupul Său ne-a dat.

Ce măreaţă izbăvire pentru toţi e-n Jertfa Lui!
El ne dă în dar iertarea şi odihna Raiului.
Ca şi Iosif altădată El pe-ai Săi i-a sfătuit:
- "Voi să vă iubiţi prin fapte, după cum Eu v-am iubit!"

Bogăţiile supreme de ştiinţă şi de har
se găsesc în Noul Iosif, în eternul Său hambar.
El e Împăratul păcii ce ne scapă din nevoi.
Şi e biruinţa noastră prin puterea vieţii noi.

Azi ne bucurăm de harul fratelui nostru Isus.
El vă cheamă şi v-aşteaptă sus în Raiul cel de sus.
Nu vă pară rău de lumea, ce o veţi lăsa aici.
Domnul vrea să vă-mplinească, să vă facă ucenici.

Binecuvântaţi-L dară pe al nostru Iosif Nou,
care a răbdat pe cruce mult mai mult ca un erou.
De-aţi răbdat şi voi în lume ca neprihănitul Miel
veţi primi cununa slavei, pururea domnind cu El.