Iona

Iona

Mai demult Domnu-a vorbit lui Iona proroc vestit,
La niniveni sa se duca si sa strige hotarit;
C-a lor rautate mare, a mai spus Domnul lui Iona
A ajuns pina la Mine! si n-am s-o mai rabd de-acuma.

Dar Iona hotari-n sine sa fuga de Dumnezeu
Sa n-asculte, ci mai bine sa-si vada de drumul sau.
Asa ca urca-n corabie sa fuga de El la Tars
Gindind poate, c-atunci Domnul va renunta la acest plan.

Plati dar calatoria, se culca si-adormi dus
Sa scape de datoria, Domnului precum am spus.
Dar Domnul n-a renuntat! trimise-o mare furtuna;
Oamenii s-au spaimintat ca apele o sa-i rapuna.

Corabierii-ngroziti vazind cum furtuna bate,
Inaltara rugi fierbinti la zeii lor ca sa-i scape.
Cind pe Iona l-au zarit cum nu-i pasa dormind dus
Imediat l-au trezit si multe-ntrebari i-au pus:

Cine esti? cu ce te-ocupi? de ce fugi de Dumnezeu?
Scoala-te acum sa te rogi! ca pierim cu totii-n hau!
Iona le-a zis: aruncati-ma in apa si astfel voi veti scapa!
Se va potoli furtuna si marea se va calma.

Ei luptau vre-un tarm s-ajunga caci de Domnul se temeau,
Cum pe-al Lui proroc sa-nnece? dar valurile nu-i lasau.
Atunci ingroziti il luara tot rugindu-se mereu
In valuri il aruncara ca sa-i scape Dumnezeu.

Furtuna pe loc se-opri si-atunci Domnul ii trimite
Chiar la timpul potrivit un Chit mare ce-l inghite.
Caci Domnul are multe feluri pe oameni de ai scapa
Si atunci cind nu asculta foloseste nuiaua.

Dar! pestele-a ascultat ca de facea precum Iona,
Povestea s-ar fi-ncheiat! noi n-o auzeam acuma.
Apoi! la-nghitit frumos! plimbindu-l pe fundul marii
Si in trei zile la-ntors ca sa dea curs ascultarii.

Plimbarea a fost cam grea, pe masura ne-ascultarii,
Din Chit! cu amar striga catre Domnul indurarii.
In peste! n-avea confort! fara geamuri, fara pat
Ca-n stomac! acid acrut, orizont intunecat!

De el Domnul sa-ndurat si la peste i-a vorbit;
Si atunci Chitul la varsat, pe Iona cam...oparit.
Apoi cale de o zi prin Ninive s-a plimbat
Si cum Domnul porunci, tocmai asa le-a strigat:

Inca patruzeci de zile! si Ninivea-ceasta mare
Va fi nimicita toata, pedepsiti cu mic si mare!
Oamenii! cind auzira in cenusa au cazut
Toti ca unul se smerira si in saci s-au pocait.

Doamne! din acea-ntimplare, ajuta-ne sa-nvatam
Ca sa nu ne treci prin jale, Cuvintul sa-Ti ascultam.
Da-ne Tu acum vointa Tie sa ne supunem
Si astfel pe-a vietii cale, bucuria Ta s-avem.

Daca-n vie sintem pusi, sa lucram ca pentru Tine
Nu lasa sa dormim dusi Si-ngropind talantii bine
Sa fugim de datorie si sa nu Te ascultam,
Trudind doar pentru-o simbrie, care aicea o lasam.

Stim ca daca Tu ai vrea, ne poti scutura de toate
Ce-i mai scump ne poti lua! apoi pe genunchi si coate,
Sa ne plingem razvratirea ca nu Te-am slujit pe Tine
Cautind intii mintuirea, atunci cind ne mergea bine.

Sa nu fii nevoit Doamne prin cuptoare sa ne treci
Prin furtuni si prin strimtoare catre patria de veci.
Dar Doamne! decit pierduti! fringe-ne incapatinarea,
Nici cu-n chip sa nu ne cruti! si prin Chit de trecem marea.

Orce-ar fi! sa fim cu Tine! chiar de sint altii in lume
Ce Te-ar asculta mai bine, nu ne lepada Parinte!
Ci smereste-ne fiinta si zdrobeste-n ascultare
Atunci cind ne-npotrivim, orce incapatinare
Ca in cer la sarbatoare! nici unul sa nu lipsim.