IOAN

Ioan, tu, ucenic iubit
Mai mult decat ceilalti, se pare
Desi-ai fost ,poate cel mai mic
In dragoste, esti cel mai mare.

Caci numai tu ti-ai aplecat
In clipele de partasie
Capul pe pieptul minunat
Al celui ce era din vesnicie.

Doar tu, simtit-ai cum batea
In pieptu-I, inima Lui sfanta
Si dragostea-I, te patrundea
Si-ai inteles ce El cuvanta.

Tu ai simtit suflarea Lui
Si te-ai atins cu reverenta
De-ntruparea Cuvantului
Din care toate-au luat fiinta.

De-aceea ai putut sa lasi
Noua, celor din Laodiceea,
Urmele sfintilor Lui pasi
Care umblau prin Galileea

Sa mangaie in intristare,
Pe morti sa-i cheme la viata
Bolnavilor dand vindecare,
Celor pierduti, o noua viata.

Cu El ai fost si sus pe munte
Atunci cand Sfantul Dumnezeu
A zis:"De El s-asculte-ntreaga lume,
Acesta este Fiul Meu!"

Cu El ai fost si cand plangea
Si se ruga in Ghetsimani
Cand chinul era partea Sa
Si cand L-nconjurau dusmanii.

Tu n-ai putut sa-l parasesti
Nici cand pe cruce, sus, murea
Si te-a lasat sa ingrijesti
De cea care-a fost mama Sa.

Dat primu-ai fost si-n ziua cand,
Plin de speranta si durere
Ai alergat pan-la mormant
Sa ne dai vestea de-nviere.

Voi, fratii mei,care purtati
Ca si Ioan, frumosul nume,
Cat veti trai, sa nu uitati
Sa semanati cu El in lume. Amin