Învierea...

O cruce pregătită şi-un condamnat la moarte,
Mulţimea-nfuriată ce-şi cere-al ei tribut:
Imaginea cea rece ce-a preschimbat destinul
Întregii omeniri din omu-i decăzut.

Un deal numit Golgota, ales din veşnicie
Ca loc al biruinţei în încleştarea grea
Un Miel ce-nvinge Fiara în dreapta bătălie
La care-asistă Cerul, dar şi-odiosul Iad.

Cu Sânge s-a rescris istoria-omenirii,
Cu Sânge s-a plătit o datorie grea
Câci ura-i biruită de-o Forţă a Iubirii
Ce poartă-n vitejie un Nume: Mesia.

Şi totuşi... ce putere mai curge azi prin cruce,
Atâtea vieţi schimbate, spălate de păcat.
- Dovezi ce nu pot fi nicicând tăgăduite
De-ostaşii mituiţi de-un Sanhedrin turbat. -

Golgota, deal al Jertfei, ce-a cunoscut durerea
Şi chinul greu al morţii când Isus S-a plecat
Spre lumea decăzută, s-aducă înfierea
Şi să-i redea speranţa, murind Nevinovat.

De n-ar fi fost Calvarul, nici faima Învierii
N-ar persista de veacuri, prin gloriosul Har,
Dar suferinţa grea deschide orizontul
Spre mântuirea-n Sânge şi-a unui biet tâlhar.

N-au cunoscut preoţii, nici cărturari de frunte
Că bobul care moare, învie mai cu rod,
Căci noaptea cea mai crudă-n durerea ei ascunde
O dimineaţă nouă din proaspătu-i izvod.

Câţi martori ai-nvierii s-au perindat de veacuri
Să dovedească-n fapte credinţa de ne-nvins?!
Nici persecuţii grele, războiul şi nici focul
N-or stinge a Iubirii putere de nedescris.

A înviat Hristos, ca pârgă a-nvierii
El... Cel Dintâi Născut din miile-I de fraţi
Căci învierea Lui ne dă speranţă vie
Spre-o altă zi când toţi, ca El vom fi-nviaţi.

Vom învia spre-a fi nemuritori în slavă
Şi dezbrăcaţi de pofta păcatului murdar
Vom fi pe veci cu Domnul, cu sfinţii ce-L aşteaptă
Ca demni de-a-I sta în faţă, în minunatu-I Har.

Amin