text Poezii crestine

Învaţă-ne să ne rugăm

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Dugulescu
Isus luceşte ca un soare
În cerul sfânt cu heruvimi,
Dar parcă mai frumos îmi pare,
Stând în grădina cu măslini.

Aici cuprins de-amărăciune,
Cu sufletul mâhnit şi frânt,
Stătea Isus în rugăciune,
Căzut cu faţa la pământ.

Ca Miel, purtând păcatul lumii
De întristare copleșit,
În agonia rugăciunii,
Până la moarte S-a smerit.

Aici e cheia biruinţei,
Puterea-ntregii Sale vieţi,
În stropii calzi ai suferinţei,
Sunt zorii sfintei dimineţi.

Grădină binecuvântată,
Loc sfânt al rugii, Gheţimani,
Tu ai rămas întunecată
În bezna sutelor de ani…

Tu stai în noapte părăsită,
Creştinii nu te mai iubesc,
Pe poarta-Ți de măslini umbrită,
Puţini sunt cei ce mai păşesc.

Azi rugăciunea e uitată,
Iar necredinţa face zid
Puterea ei nemăsurată,
În nepăsare o închid.

De vrei să mergi, iubite suflet,
La Golgota să te închini,
De vrei sa-I înţelegi iubirea,
Sa treci întâi pe sub măslini.

Cu Domnul tău în rugăciune
Să stai in fiecare zi,
Învaţă totul Lui a-I spune,
Învaţă a te umili.

Isuse, veşnică Lumină,
În seara-aceasta Te chemăm,
Du-ne cu Tine în grădină,
Şi-nvaţă-ne să ne rugăm.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>