Învaţă-ne să ne rugăm

Isus luceşte ca un soare
În cerul sfânt cu heruvimi,
Dar parcă mai frumos îmi pare,
Stând în grădina cu măslini.

Aici cuprins de-amărăciune,
Cu sufletul mâhnit şi frânt,
Stătea Isus în rugăciune,
Căzut cu faţa la pământ.

Ca Miel, purtând păcatul lumii
De întristare copleșit,
În agonia rugăciunii,
Până la moarte S-a smerit.

Aici e cheia biruinţei,
Puterea-ntregii Sale vieţi,
În stropii calzi ai suferinţei,
Sunt zorii sfintei dimineţi.

Grădină binecuvântată,
Loc sfânt al rugii, Gheţimani,
Tu ai rămas întunecată
În bezna sutelor de ani…

Tu stai în noapte părăsită,
Creştinii nu te mai iubesc,
Pe poarta-Ți de măslini umbrită,
Puţini sunt cei ce mai păşesc.

Azi rugăciunea e uitată,
Iar necredinţa face zid
Puterea ei nemăsurată,
În nepăsare o închid.

De vrei să mergi, iubite suflet,
La Golgota să te închini,
De vrei sa-I înţelegi iubirea,
Sa treci întâi pe sub măslini.

Cu Domnul tău în rugăciune
Să stai in fiecare zi,
Învaţă totul Lui a-I spune,
Învaţă a te umili.

Isuse, veşnică Lumină,
În seara-aceasta Te chemăm,
Du-ne cu Tine în grădină,
Şi-nvaţă-ne să ne rugăm.