Învațã-mã sã tac...

Învață-mă să tac, de vorba mea n-aduce
Nici pace, nici iubire, ci vrajbă între frați;
Tăcerea e mai scumpă ca miile de vorbe
De nu înviorează pe semenii-ntristați.

Învață-mă s-aștept, când nerăbdarea-mi oarbă
Vrea să grăbească planul de Tine întocmit;
Mai bună-i așteptarea din vremea de nevoie
Ca paguba ce-aduce, pe urm-un pas pripit.

Învață-mă să stau, smerit, la datorie,
Când îmbieri străine mă cheamă la 'nălțări,
Căci răsplătirea nu-i o faimă, un renume,
Ci ziua-ncununării preasfintei dedicării.

Fă-mi ochii nesecați și ruga-n veci nestinsă
Când mulți caută azi cărările ce-s largi;
Nu-n judecăți grăbite, ci-n sfântă-ngenunchere
Să-mi poarte, către Tine, pe toți cei ce-Ți sunt dragi.

Învață-mă trăi o viață fără vină
Și pașii-mi fie drepți, pe cale neclintiți,
O mărturie vie-ntre pierduți, din vale
Ca toți sărmanii vremii să fie mântuiți.

Amin