Întunericul se lasă

Întinericul se lasă, pe pământul rătăcit,
Căci din ceruri când strigase, glasul sfânt... n-a auzit.

Dus e azi înspre pierzare, de a-l vieții pofte seci,
Nu-i pe drumul către soare, e pe multele poteci.

Un Cuvânt trimis din slavă, nu a fost el prețuit,
Nepăsarea ca o doamnă-ntreg pământu-a cucerit.

Cu o dulce amăgire, l-a ademenit mereu,
Să nu simtă cât de mare-i dragostea lui Dumnezeu.

Valea-i mult gălăgioasă, poposiți sunt azi în ea,
Cei ce-s goi de desfătarea, Celui ce o poate da.

Au găsit a lor plăcere, doar în ce e păcătos,
Ei nu sunt moștenitorii, înrudiți ce-s cu Hristos.

Stau acoperiți de ceață, în fățărnicia lor,
Din dregătoria lumii, se adapă-ncet ei mor.

Îmbrăcând fărădelegea, se sfințesc doar între ei,
Neștiind își pun azi pasul, doar pe urma celor răi.

Tolbe pline doar de vise, ce pământu-mpodobesc,
Azi nu lasă omenirea, spre un loc Dumnezeiesc,
Să privească cu dor mare, pe o cale-a suferi,
Pentru ceruri e-o comoară, suferința zi de zi.

Nici mândria nu-i lipsită, din lucrarea celui rău,
Își îmbracă-n măreție, pe pământ ea rodul său.

Dar și lacomi-amară, stă la pândă în ascuns,
Prada ei e roditoare, printre oameni a pătruns.

Chinuit de legătura, ce-l robește-i un pământ,
Însă nu-i ascuns de harul, ce-l revarsă doar un Sfânt.

Care azi îl mai așteaptă, să se-ntoarcă înapoi,
Din plăcerea ce îl duce, În mocirlă și noroi.

Mai așteaptă înc-o vreme, căci El este răbdător,
Ca să dea vrea omenirii, aripi sfinte pentru zbor.

Vrea să dea El mântuire, să nu fie-acest pământ,
Dus spre marea nimicire, ce va fi ea în curând.

Glasul Său se mai aude, strigă Domnul ne-ncetat,
La salvarea cea divină, e pământul azi chemat.

Se mai face o strigare, dar va tace în curând,
Căci în ceruri veșnicia-i, nu-i aici... nu-i pe pământ.

S-auzim și noi strigarea, să fim gata zi de zi,
Nu știm ziua, nu știm clipa, când pe nor va reveni.

Este astăzi El aproape, pașii Săi se-aud în zări,
Sare peste munți și vremuri, sub picioare-așterne mări.

Călcă peste cele care, azi desparte un pământ,
De iubire, de-ndurarea ce o are doar un Sfânt.

Mai așteaptă să se-ntoarcă, inima doar Lui să-i dea,
Ca să fie gata-n clipa, când pe nor va apărea.
Amin