Întristat ades pe cale

Întristat ades pe cale ești tu suflete trudit,
Dar puterea Mea întruna către tine a venit,
Ca să-ți dau din ea și ție, tu în frământări să fii,
Cel zidit pe culmi de stâncă, în picioare să rămâi.

Azi alergi în lumea largă, tu cuvântul să-l vestești,
Dar în tine porți durerea, ce nu poți s-o ocolești,
Uneori e-atât de mare, să mai sufli uiți în ea,
Este ea nimicitoare, dar să știi... este și-a Mea.

Când tu plângi și Eu cu tine, plâng și vreau să îți alin,
Geamătul ascuns în noapte, dar și greul din suspin,
Când privești tu înspre Mine, ochii Mei spre tine sunt,
În durerea ta vre-o dată, singur nu ești pe pământ.

O ascunzi... dar nui ascunsă, o cunosc atât de bine,
E-o durere-atât de mare, căci mă doare și pe Mine,
Inima în ea se zbate, o aud căci este ea,
Inima ce mă iubește, dar și Eu... inima ta.

Nu te voi lăsa căci cerul, pentru tine-i pregătit,
Eu mereu te voi conduce, când tu ești prea obosit,
Chiar de-ți este azi zdrobit-a ta ființă... vreau să știi,
Numele în cartea vieții, ți l-am scris... printre cei vii.

Tu să nu uiți azi o clipă, Eu cu tine sunt mereu,
Frământările din noapte, le cunosc, și ție Eu,
Îți voi da în ele pace, ca să nu mai simți durere,
Tu în noapte-nchide ochii, zboară către Mine... cere.

Strigă-mă... și alinare, Eu îți voi aduce-ndată,
Vei simți a Mea prezență, când îți este-ndurerată,
Inima... dar și-al tău suflet, ce-i și astăzi obosit,
Fiule... ridică ochii, nu vreau ca să fii zdrobit.

Chiar acum a ta ființă, de a Mea mare putere,
Fiule va fi-ntărită, și de azi nici-o durere,
S-o cuprindă nu mai poate, căci acel greu ce e greu,
Îl voi ridica acuma, căci sunt Dumnezeul tău.