Între două juguri

Sunt ghidat de un jug fără de scop,
Jugul nepotrivit, care mă face rob.
E o luptă grea ce puterea mi-o slăbi,
Fiindcă cândva mi l-am dorit.

E jugul greu,
Pe care îl port de ani, mereu…
E jugul pe care nu mi l-am dorit,
Dar cândva a fost pofta după care am tânjit.

Transformată în întuneric,
Care nu-mi mai dă drumul,
Dar nici nu e eternic
Doar un mic moft.
Astăzi m-a făcut un mare rob.

E jugul greu,
Pe care îl port de ani, mereu…
E jugul pe care nu mi l-am dorit,
Dar l-am făcut, știind adevărul neclintit.

E jugul pe care îl car,
Deși sunt obosit,
Pe care nu îl pot lăsa,
Chiar de-aș încerca și aș fugi.
Nu e ceva ce pot lăsa
În urmă undeva.

Odată înjugat, nu mai pot să scap.
Singur nu mă pot elibera,
Dar singur în jocul lui pot intra.
Ca să fiu liber iar, am nevoie de-un ajutor.

Dragule om,
Dacă astăzi și tu treci prin asta,
Printr-o povară grea
Pe care o porți demult în viața ta,

Urmând o poftă sau dorință,
Astăzi vreau să-ți dau o veste bună:
Tu nu ești singur în a ta spiță,
Ci Îl ai pe Isus de mână.
El te poate elibera,
Ba chiar mai mult îți poate da
Un jug nou, dar nu greu
Unul curat și în har bogat:
Jugul lui Hristos,
În care găsești deplin
Smerenia, pacea și odihna.

Dacă jugul cel vechi te făcea obosit,
Cel nou te va face odihnit.
Căci asta face Isus:
Repară răul în bine
Și fericirea din suspine.