Între chin și mântuire

Plânsul este pentru tine
Ușurare, usturime;
Singur, tu cum te privești?
Faci tu bine? Tu veghezi?

Plânsul omului smerit
Este aur curățit,
Dar mai este plâns de om,
Celor ce mai plâng în somn.

Despre ei vreau să vă spun:
Ei sunt cei ce strigă-n drum,
Dar când singuri ei rămân,
Suferă ei chiar din plin.

Căci au lupte ei de dus,
Nu ușor este de spus,
Căci când ziua el zâmbește,
Noaptea rău se chinuiește.

Ca să fii tu un păstor
Sau un simplu slujitor,
Totul merge spre desăvârșire,
Cu multe lupte legate de fire.

Nu-i ușor să fii preot în casa ta
Când toți nu vor Lui ca să se predea,
Și la biserică să cânți când îți este greu,
Nu-i ușor să duci ce e în sufletul tău.

Plânsul nu-i un vaiet că nu poți nimic
Și nici nu-i un sunet ca să ți-l explic;
Este o durere ce-i în inima ta
Și când vii la Domnul, doar Lui tu o poți da.

Plânsul bucuriei este semn divin,
Plânsul durerii este semn de chin;
Căci păcatul lumii El l-a ridicat,
De ce te plângi atâta? Nu știi că a înviat?

Sau poate vrei minuni și ochii să îți vadă,
Ca să crezi ca Toma, când El îl pipăiește,
Dar tu uiți un lucru: că inima sa
L-a văzut pe Domnul așa cum El era.

Plânsul cel amar este spre pocăință,
Cel de întristare este spre căință,
Cel de bucurie că ai fost primit
Și de fericire că mai ești iubit.

Dacă ești în viață și încă mai respiri,
Domnul tot te iartă, încă nu-i târziu;
Domnul, El te cheamă cu glasul Său cel blând,
El nu este ca omul, ca să-L vezi urlând.

Dumnezeul mare nu este un tiran,
El este Cel ce Este, din an în an,
De aceea, strigă tu de bucurie,
Căci stăpânul tău, El este încă-n vie.

El curăță, hrănește pe orice soi de om,
Ca să Îl asculte, căci El este Domn;
Și nu un domn de om mic, neajutorat,
Ci este Fiul Celui mai mare Împărat.

Și plânge când simți asta,
Căci Domnul, El veghează;
Tu nu mai ai credință?
Spre El înaintează!

Căci când plângi de jale
Și n-ai răspuns la toate,
Pe acel tărâm ce-i veșnic
Doar El face dreptate.

Căci lacrimile tale,
El, Domnul, le-a văzut;
Tu fii plin de pace,
Căci vine în curând.

De aceea, omule, tu care plângi mereu,
Te crezi cel mai păcătos, uitat de Dumnezeu,
El este în control și știe ce-i cu tine,
Nu vrei să lași tu lumea, să schimbi răul spre bine?