Într-un accident

Într’un accident , pe-o stradă, de un automobil lovită,
Din întîmplare, o tînără , în floarea vieţii jos căzuse.
Însîngerată , cu picioarele şi mîinile , grozav zdrobite,
De-abia suflînd , în grabă mare, la spital fuse-se dusă.

-"Nici o nădejde nu-i "- şopti-ră doctorii în halate albe,
"Ea moare negreşit...,poate va trăi, doar pînă dimineaţă,"
Şi chiar atunci , urechea-i prinse cuvintele acelea slabe,
Şi înţelese-se în mintea ei , că azi i se sfîrşeşte viaţa.

-"Vă rog , trimiteţi după mama , ea abia-abia şoptise,
Cît mai repede , să se grăbiască , chiar acum să vină."
Şi mamă-sa întrînd , în pragul uşii, fără vlagă, se oprise,
Simţind în inimă o frică amară, şi tot odată, şi o vină.

"Vino mai aproape, mamă..., eu voi muri în această seară,
Mamă dragă , mai învăţat frumos să joc şi să dansez.
Frumos să mă îmbrac, ştiu bine la pian să cînt şi la vioară,
Dar, uită-te, eu mor, spune-mi, cu ce acum mă asigurezi...? "

"Grozav mi-e frică, mamă , iar de Dumnezeu nimic nu ştiu,
Sînt tînără , răspunde-mi, veşnicia cum să mi-o petrec?
Mi-ai spus, i-a tot ce poţi acum din viaţă, pînă nu-i tîrziu,
Dar nu m-ai învăţat să mor, şi ca un abur, astăzi trec...!!!

...Un strigat lung, plin de spaimă, frică, şi de deznădejde,
S’a rupt din pieptul aşa de tînăr, ce-a rămas neînsufleţit.
Iar mamă-sa îngrozită, plîngînd, la toţi din jurul ei priveşte,
Dorea un cuvînt de alin, dar nimeni nu i-a spus atunci nimic...

Noi lăudăm pe mame, desigur, că ele aceasta, chiar merită,
Ne bucurăm, şi fericiţi sîntem, că mamele ne sînt comoară.
Numai aceea-i mamă bună, ce are viaţa-n Dumnezeu trăită,
Şi pe copiii ei i-a învăţat, cum să trăiască, şi cum să moară.


*********