Într-o vreme-ndepărtată

Într-o vreme-ndepărtată, de ce Doamne Tu erai,
Cu o cruce grea în spate, Cel care un deal urcai,
De ce Tu te-ai dat pe Tine, ca să am salvare eu,
De ce-ai chinuit Isuse, erai Fiu de Dumnezeu.

De ce Tu răbdai durerea, când păgânii te loveau,
De ce ai tăcut când Doamne, de pe margini te scuipau,
Ca să am eu astăzi aripi, pentru zborul către cer,
Ca să nu ajung în locul, celor care Doamne... pier.

M-a uimit a Ta iubire, Tu și astăzi mă uimești,
M-ai iubit atunci pe cruce, dar și-acum mult mă iubești,
Sunt un păcătos de Tine, de păcate ce-i iertat,
Din a lumii pribegie, dragostea Ta m-a salvat.

M-a uimit și bunătatea, care parcă n-ar sfârși,
Zi de zi o văd Isuse, chiar din zorii cei de zi,
Să o am și eu vreau Doamne, să fiu bun și iertător,
Să-i iubesc chiar și pe-aceia, ce-mi frâng aripile-n zbor.

Vreau să răspândesc mireasma, care Tu ai răspândit,
Chiar în clipa când pe Tine, cei păgâni te-au răstignit,
Vreau să las și eu o urmă, pentru mine cum lăsai,
Când coroana ce-ți străpunse, a Ta față o purtai.

Vreau să vadă lumea-ntreagă, că în mine locuiești,
Vreau ca să găsești plăcere, când de sus Tu mă privești,
Este marea mea dorință, ca să fiu ca Tine eu,
Și când soarele răsare, dar și-atunci când este greu.

Să mă-nveți mereu vreau Doamne, cum să fiu pe calea grea,
Ca să am asemănarea, care-i după voia Ta,
Ca să calc pe urma care, ai lăsat-o suferind,
Să ma-nveți să urc eu dealul, tot ca Tine... doar iubind.

Aș putea aceste toate, numai cu puterea Ta,
Căci Tu Doamne ești puterea ce o văd în viața mea,
Ca să fiu și eu ca Tine, mă ajuți doar Tu mereu,
Dintr-un rob pierdut în lume, m-ai făcut un fiu al Tău.
Amin