Într-o adunare plină

Într-o adunare plină,
Se-adunară azi creștini,
Plini de farmecul iubirii,
Și de pace erau plini,
Printre ei pe o băncuță,
Domnu-n suflet a găsit,
Era trist... în apăsare,
De lume batjocorit,
Coborâ El printre rânduri,
Lângă el se așeza,
Dar creștinul de-ntristare,
Pe Domnul nu îl vedea,
Inima-i plângea întruna,
Când ceilalți se bucurau,
Ochii plini avea de lacrimi,
Când ai săi frați doar zâmbeau,
Domnu-l mângâia pe față,
Dar era de neclintit,
Era scufundat în lacrimi,
Și-atunci Domnul... i-a vorbit,
Duhul sfânt se coborâse,
A strigat către creștin,
Care-a lui scurta suflare,
Era numai un suspin.

---"Fiule... acela care,
Lângă tine Eu m-am pus,
De atât-amărăciune,
N-ai văzut că Eu... Isus,
Ți-am șters lacrimile tale,
Dar în jale ești cuprins,
Am venit să-ți vorbesc ție,
Căci ai spus... eu sunt învins,
Glasul Meu azi se aude,
Drag copile pentru tine,
Și îți spun... ridică-ndată,
Ochii tăi spre cer... spre Mine,
Vreau să îți arăt iubirea,
Să-ți întind azi mâna Mea,
Am văzut a ta ființă,
Ea în vale cum stătea,
Pe un așternut de lacrimi,
Ce te îneca încet,
Auzit-am și bătaia,
Ce îți bate ea în piept,
Uneori e mult prea-nceată,
Uneori este grăbită,
Inima care se zbate,
Între hotărâri pripite,
Tu ascultă astăzi bine,
Eu sunt Dumnezeul tău,
Sunt Acela ce odată,
Din robia celui rău,
Te-am salvat, căci Eu pe tine,
Te-am iubit cu-adevărat,
Cu-al Meu sânge curs pe cruce,
Inima Eu ți-am spălat,
Te-a cuprins azi întristarea,
Care-i gura lumii rele,
Ai gustat amărăciunea,
Și suspinele ce-s grele,
Dar Eu azi... aș vrea copile,
Să-ți aduci puțin aminte,
De ce-am spus cândva odată,
Și îți spun și azi... cuvinte,
Care ție să-ți aducă,
Alinare pe pământ,
Vindecarea Mea deplină,
De asculți al Meu cuvânt,
Tu ridică-ți astăzi pasul,
Să mai urci puțin spre Mine,
Vei vedea lumina care,
Voi lăsa-o peste tine,
Ve-i simți și alinarea,
De pășești încă un pas,
Nu mai sta în scufundarea,
Unde astăzi ai rămas,
Nu uita tu niciodată,
Când ți-am spus că te voi ține,
Cu-a Mea mână, de-a ta mână,
Când răpus ești de suspine,
Ți-am spus că a Mea iubire,
Penttu tine este mare,
Tu nicicând nu vei fi singur,
Ci purtat de-a Mea-ndurare,
Și prin văi ce-s arătate,
De cel rău în fața ta,
Dar nicând... nicicând copile,
De mână nu voi lăsa,
Sufletul și-a ta ființă,
Căci prea mult eu te iubesc,
Și de asta drag copile,
Am venit să îți vorbesc".

De pe banca cea din spate,
Într-o plină adunare,
Cu o față-nlăcrimată,
Se ridică în picioare,
Cel ce suspina întruna,
Cel ce era apăsat,
Și striga în gura mare,
Domnul m-a eliberat,
Căci așa lucrează astăzi,
Cel din slavă, Cel ce-i sfânt,
Își ridică copilașii,
Ce-i slujesc Lui pe pământ.