ÎNTOARCERI LA DOMNUL

O inimă nouă şi bună i-a dat Domnul lui Saul odată
Dar el a pierdut-o cu timpul în viaţa prin lume ratată.
Smerirea lui e ca şi-o floare când nu se face primăvară.
Din loja lui împărătească Stăpânu-l scoate-acum afară.

Mândria şi neascultarea, vai, ne pândesc pe orişicare
Când noi mergând pe calea sfântă n-avem credinţă şi răbdare.
Saul sfârşeşte în dezastru. E mort pe muntele Ghilboa
În lupta lui cu filistenii, ce parcă i-au luat şi roua.

Să fim atenţi la convertire când inima rămâne rece
Deşi am fost plini de emoţii, de bucuria care trece.
Unii-o numesc „focul de paie”, sămânţa ce-ncolţeşte grabnic,
Dar mai târziu omul acela în fapte o sfârşeşte jalnic.

Mai târziu vedem în Luca a lui Zacheu mântuire
Totu-i natural şi simplu: el veni la întâlnire.
Vrea pe Domnul ca să-l vadă, nu prea ştie ce-o să-i spună.
Însă Domnul Se opreşte şi îi dă o veste bună:

„Hai, Zachee, te coboară! Vreau să intru-n a ta casă.”
Îngerii în cer cântară. Era ziua mai frumoasă.
Se opreşte şi mulţimea cu mirarea ei firească.
Unii cârcotaşi din gloată începură să cârtească:

„A intrat să găzduiască la un păcătos, ştim bine! ... ”
Însă Domnul nu-i ascultă în mândria lor de sine.
Fiul omului prin lume a pornit în căutare
După cei ce rătăciră a lui Avraam cărare.

Tremurând şi plin de frică a strigat Saul, rabinul:
„Ce vrei Doamne ca să fac, căci mă-nţeapă-n cuget spinul?”
Christ din slavă îi răspunde: „Intră grabnic în cetate
Şi-l vei întâlni pe omul ce-ţi dă lămuriri curate!”

Asta este epopeea când s-a-ntors prigonitorul
Saul, prin lumina sfântă, la Isus Mântuitorul.
E-o dovadă că-Nvierea lui Isus nu-i o legendă,
Ci-i cu totu-adevărată şi ne dă a ei agendă.

Astfel Saul, convertitul, intră-n marea-nsărcinare
Şi-L vesteşte pe Hristosul înviat cu slavă mare.
El adevereşte-n fapte cât de bună e credinţa
Care leapădă păcatul, braţ la braţ cu umilinţa.

Dintre păcătoşi e primul, Pavel, ce mărturiseşte,
C-a primit din ceruri harul cel care îl întăreşte.
A lucrat mai mult ca alţii în ogorul mântuirii
Zi de zi cu sacrificii în arenele slujirii.

Lidia din Titatira ea pe Pavel ascultase
Şi-i salvată prin credinţă pe când Duhul Sfânt lucrase.
Aşa s-a născut în Filipi Adunarea de har plină
Unde-i multă bucurie şi a cerului lumină.

Ei pe Pavel plini de râvnă când era în suferinţă
L-au găsit atunci la Roma condamnat pentru credinţă.
I-au trimis cu bucurie darul sfânt şi-o veste bună
Că se roagă pentru dânsul chiar în vremea de furtună.

Ştim că-n Filipi temnicerul el la Domnul se întoarce
Şi primeşte, prin credinţă, un botez cu har şi pace.
Toţi ai casei cred în Domnul şi-s incluşi în mântuire.
Cei majori, deci nu copiii, ce primesc a Lui iubire.

Când primim credinţa-n fapte lăsând lumea cu păcate
Domnul grija Lui ne poartă către-a cerului Cetate.
Unde-or fi toţi pelerinii care I-au iubit venirea
Dacă nu pe metereze ca să-ntâmpine Răpirea? !