Întoarcerea Tabitei

O ucenică, plină de zel pentru iubire,
ce nu-şi dădea odihnă nici timp de o clipire,
a fost de mult în Iope, cum Sfânta Carte scrie,
o mamă pentru alţii şi-n plâns şi-n bucurie.

Ea alerga întruna să facă fapte bune,
smerite milostenii, orfanii să-i adune.
Lucra cu măiestrie hăinuţe de costume,
dar nu ca să câştige avere sau renume.

Cămăşi cu noi modele, prin mâna ei măiastră,
ieşeau din pânze albe, ca florile din glastră.
Ea le-mbrăca pe fete cu rochii şi cu bluze.
Iubirea ei de oameni nu se oprea pe buze.

Prin dorurile sfinte se încălzeau cămine
şi poposeau pe feţe noi zâmbete senine.
Era model în toate: în rugă şi-n cântare,
în zilele de muncă şi-n zi de sărbătoare.

*
Şi, într-o zi, Tabita pe loc se-mbolnăveşte.
Ea plânge şi se roagă, suspină şi posteşte.
Dar moartea nu o-ntreabă de vrea să mai trăiască,
ci solul ei o duce în Patria cerească.

Plâng văduvele toate de trista despărţire.
Iar Petru-aflat în Lida chemat e cu grăbire.
"Nu pregeta o clipă!", lui Petru i se spune.
Şi fraţii îl aşteaptă în ceas de rugăciune.

"Tu ai lăsat Tabita cămăşi neterminate,
bătrâni fără putere şi răni nealinate.
Orfanii te aşteaptă cu o hăinuţă nouă,
precum grădina verii doriţii stropi de rouă!"

Femeile sărmane lui Petru-i ies nainte.
El le ascultă plânsul şi ruga lor fierbinte.
"O, cum e cu putinţă Tabita chiar să moară,
cu chip de blândă floare, în zi de primăvară ?

Părinte al dreptăţii care-ai fixat o lege,
ca moartea pe oricine de tină să-l dezlege,
Isus răbdând pe cruce şi moartea biruit-a.
Te rog, învie-o Doamne, acuma pe Tabita!"

Şi glasul rugăciunii lui Petru-n cer se duce,
la Dătătorul vieţii, la Cel ce-a stat pe cruce.
Acolo-n fericirea, ce nu se mai termină,
e Domnul plin de glorii în veşnica lumină.

El, Mielul, Salvatorul, cu glas de psalm ferice,
o cheamă pe Tabita şi-atât de blând îi zice:
"O, fiica Mea iubită, ştiu care ţi-e dorinţa.
Dar Eu întotdeauna am onorat credinţa.

Din Valea umbrei morţii ajuns-a pân-la Mine
o cerere fierbinte şi plină de suspine.
Mă roagă Petru însuşi să te întorci în lume,
ca mâna ta spre ceruri, prin har, pe mulţi să-ndrume.

Bolnavi ce n-au pe nimeni, bătrâni fără putere
primit-au de la tine un sfat şi-o mângâiere.
Copiii fără mamă, Tabita, te aşteaptă!
Lucrând tu reveni-vei în partea ta cea dreaptă."

Tabita se înclină. Mirarea o cuprinde
şi parcă o-ntrebare în inima-i se-aprinde:
- "Dar cum se poate, Doamne, aici e mult mai bine!
O, lasă-mă, Isuse, alăturea de Tine!"

Isus o înţelege şi totuşi îi mai spune:
- "Priveşte-acum la fraţii ce stau în rugăciune!
Ascultă plânsul sorei ce te-ajuta-n lucrare
şi-al celor ce primit-au a ta îmbărbătare!"

Tabita stă şi-ascultă de dincolo de stele,
cum în ţărâna rece cad lacrimile grele,
cum Petru se mai roagă, cum văduvele plânse
privesc cu grea durere cămăşi de ele strânse,

cămăşi şi haine multe pe care decedata
pe când era în viaţă cu dragoste lucrat-a.
- "Destul, Stăpâne Doamne! Ah, iartă-mi ezitarea!
Mă-ntorc din nou în lume şi Îţi ascult chemarea!"

*
Şi Petru se ridică din ruga cea profundă.
Cu glas venit din slavă pe-a Duhului Sfânt undă,
se-apropie de trupul ce fără viaţă zace
şi-i strigă cu credinţa ce-aduce-n suflet pace:

- "Te scoală-acum, Tabita, căci îţi ajunge somnul!
Cămăşile te-aşteaptă ca să-L îmbraci pe Domnul.
Isus e-n cer, în slavă, dar şi prin Iope trece
să creadă-n El şi-aceia ce-L văd străin şi rece!"

Şi trupul prinde viaţă ca floarea primăverii.
Priviţi acum răspunsul: puterea învierii!
Tabita îşi deschide din nou ochii spre soare.
Acum e sănătoasă, dar fără de vigoare.

De-aceea Petru-ndată o mână îi întinde.
Iar moarta se ridică şi trupul şi-l destinde.
Triumfă învierea, Tabita este vie!
Creştinii au primit-o plângând de bucurie.

*

Minunea a fost mare şi mulţi şi-au dat silinţa
ca să primească-n inimi pe Domnul şi credinţa.
O ţintă ca aceasta s-avem în rugăciune,
de vrem să mai apară şi azi câte-o minune.

Minunea faptei bune făcută-n orice oră,
ce-mbracă pe oricine cu-acelaşi dor de soră.
Minunea înfrăţirii ce ura nimicit-a
precum odinioară prin ea lucra Tabita.

Isus va să ne cheme la viaţă din morminte,
să fim cu El în ceruri de L-am iubit fierbinte.
De vreţi să fiţi la viaţă chemaţi de Însuşi Domnul,
lucraţi ACUM cu râvnă, nu cochetaţi cu somnul!