text Poezii crestine

Înțelept să fiu ,mereu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionuț Miron
`Înțelept să fiu, mereu! `

Ca fecioara înțeleaptă.
Vreau să îți slujesc și eu.
Să am Candela aprinsă.
Și Uleiul Sfânt, mereu.

Că fecioară înțeleaptă.
Ține-mă-n lumina TA.
Să trăiesc în Sfânta teamă.
În această noapte grea.

Să te-aștept cu dăruire.
Viața-n mâna Ta să-mi fie.
Și de dragul Tău, mereu.
Să-mi păstrez bine, vasul meu.

Înțelept să fiu prin Tine.
Uleiul meu păstrează-l bine.
Ajută-mă să-mi cunosc bine.
Prietenii de lângă mine.

Creștini suntem multi la număr.
Dar nu toți trăim la fel.
Fecioare, iată, au fost toate.
Dar nu toate-au fost la fel.

Înțelept nu poți să fii.
Numai dacă te-ai sfinții.
Alergarea toată fie.
Pentru a Sa Împărăție.

Astfel dacă vei trăi.
Făr' de Ulei nu poți să fii.
Ca lumina ta să Ardă.
Dă-i lui Isus, inima, toată.

Pregătit să fii mereu.
Nu știi ziua, planul, Său.
Fii pregătit cum se cuvine.
Și rezervă să-ai cu tine.

Însă fii un veghetor.
Să nu fii nepăsător.
Ai de grijă cum Slujești.
Fără de lucruri omenești.

Să nu-ți permiți o prietenie.
Spre a Lui împărăție.
Chiar de-l cunoști și îl știi bine.
Să nu-i spui tu de la tine.

Tu fii drept în a Sluji.
Cuvântul Drept să-l poți vesti.
Suntem toți porniți spre Cer.
Dar nu toți îl doresc pe El. .

Să nu dai din uleiul tău.
Nimănui din jurul tău.
Fii fecioară înțeleaptă.
Ține bine Calea dreaptă.

Fie prieten, fie frate.
Dar tu trăiește cu dreptate.
Cu toții să ne străduim.
Pe Isus să îl iubim.

Ai grijă ce prieteni îți faci.
Ce Domnul spune, să nu taci.
Mai presus decât tot omul.
E Isus, Mesia -, Domnul.

Nu-ți permite compromis.
Să nu fii de Cer respins.
Îndeamnă drept și adevărat.
Pe toți ce rezervă n-au luat. .

Acum e timpul de a găsi.
Acu tu poți a stărui.
Undelemn acum să cauți.
Nu atunci când nu mai poți. .

Atunci va fi un prea târziu.
V-a-nchide ușa, Cel ce-i Viu.
Atuncia va fi greu de tine.
Vei ramâne -n astă lume. .

Fii fecioară înțeleaptă.
Ține drept calea cea dreaptă.
Să nu fii lăsat afară.
Nu se merită să pierzi.
Cerul Sfânt și-a lui Dovezi.


`Amin! `


> `Lăudat sã fie Domnul meu Isus Hristos și Puterea Duhului Sfânt! `
Amin!

https://whatsapp. com/channel/0029Vb7fRty9WtBxNbicfE21...
Fii Binecuvântat/ă!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>