Înspre cer privesc azi ochii

Înspre cer privesc azi ochii, care sunt înlăcrimați,
Înspre ceruri astăzi strigă, cei aleși ce-au fost chemați,
Vremurile ce-s venite, greu sunt ele azi de dus,
Zi și noapte cer aleșii, ajutorul lui Isus.

Stau îngenuncheați la crucea, răstignit pe care-a fost,
Cel ce astăzi le oferă, lor mereu un adăpost,
Mâna peste ei întinde, când furtuna se pornește,
Scutul lor devine Domnul, vântul când se întețește.

Când adâncul se deschide, lupta când devine grea,
De pe tronul îndurării, din împărăția Sa,
Se ridică și coboară, Cel ce este Împărat,
Căci El nu îi părăsește, pe acei ce i-a salvat.

E prezent în suferința, pe pământ ce a venit,
Și în încercare-i Domnul, fie-i numele slăvit,
Unde-s lacrimi și doar jale, e prezent Domnul mereu,
Pentru cei loviți El este... Salvatorul, Dumnezeu.

Stau cu mâini doar ridicate, sufletele obosite,
Din al dimineții zare, până-n seară-s neclintite,
O atingere divină, ele-așteaptă azi mereu,
În acest timp plin de luptă, când le este-atât de greu.

El e singura salvare, înspre care strigă azi,
Cei ce gust-amărăciune, din nevoi și din necaz,
În a Lui putere sfântă, se încred astăzi mereu,
Cei ce-au fost numiți odată, fii născuți din Dumnezeu.

Nici în seară nu coboară, înspre ceruri ridicate,
Stau acele mâini ce strigă, și în ceas târziu din noapte,
Nu-și opresc a lor strigare, oricât timpu-ar fi de greu,
Să se-atingă vor de haina, sfântă... cea de Dumnezeu.

Inimile ce înalță, înspre ceruri o cântare,
Sunt acele ce-s umplute, cu iubire și rabdare,
Căci sub nori cântă întruna, și-n mânia din furtună,
Și în zilele cu ploaie, și-n cele cu vreme bună.

Stau mereu ele deschide, să-l primească pe Isus,
Au privirea ațintită, doar spre ceruri căci de sus,
Lor le vine ajutorul, greul când din nou se-arată,
Doar de sus vine salvarea, mângâierea cea de Tată.

Înspre cer stau ațintite, azi privirile ce-așteaptă,
Ziua cea de sărbătoare, să le fie-ncununată,
Fruntea ce-i azi încrețită, dar ei nu privesc în jos,
Își așteaptă Împăratul, ce-i doar unul, e Hristos.