Înspre ce merge creștinul

Înspre ce merge creștinul, astăzi el pe-acest pământ? ,
Când în viață se grăbește, zi și noapte adunând,
Doar valori fără valoare, dar le strânge el mereu,
Frământându-se întruna, vrând mai mult chear de e greu.

Unde oare îl vor duce, pe creștinul ce aleargă? ,
Ai săi pași care întruna, rătăcesc în lumea largă,
Oare-i vor deschide cerul? , ale sale fapte care,
Ele-n fața Celui veșnic, nu au preț... nu au valoare.

Drumul lui unde sfârșește, dacă-un țel pe el nu are? ,
Doar aleargă și aleargă, este doar în alergare,
Cu un rost... ca mult mai multe el sa strângă pe pământ,
Rosturi care niciodată, nu-l vor duce-n cerul sfânt.

Dar privirea-i rătăcită, unde îl va duce oare? ,
Când pe drum vine furtuna, sau vre-o încercare-apare,
Îi aduce biruință, țint-aleasă de privire? ,
Sau e cea care-i conduce, azi ființa-n nimicire.

De ești azi creștinul care, doar cu numele-i creștin,
În grădina îngrijită de Isus, ești mărăcin,
Adormit printre ruine, tu ai fost, ești și vei fi,
De n-asculți azi glasul care, strigă pentru-a te trezi.

Să deschizi îți cere Domnul, ochii și privește-n sus,
Cel care ți-a dat un nume, de creștin... este Isus,
Alergarea El îți spune, pe cărare ea să-ți fie,
Către locul unde-așteaptă să ajungi... în veșnicie.

Să pășești pe urma care, a lăsat-o pe pământ,
Doar la El în zi și noapte, să îți fie al tău gând,
Frământarea ta să fie, doar după neprihănire,
Caută marea comoară, ce se cheamă ea sfințire.