Insotit de Incercare

Când la drum eu am pornit catreTara mult-visata,
s-a lipit si Încercarea ca s-o duc pe brat purtata.
Aceasta, în felul ei fidela, niciodata nu ma lasa,
Nici când stau, nici când ma rog, ori trebaluiesc prin casa.
Zilnic tinta-mi e spre ceruri prins de dorul lui fierbinte,
Dar nu-i simplu, caci aceasta ma retine spre-nainte.
Când la usa mea saracul, nevoit mai zaboveste,
Încercarea, sare-n sus: “bre, saracul, nu munceste”!
Dragostea doresc sa-mi fie mai în clocot, cea dintâi,
Dar si-atunci îmi sugereaza: “clocotind sarac ramâi”

Mult as vrea sa nu dau gres cu Scriptura ne-mplinita
Si cu crucea grea în spate înspre Tara mult dorita,
Prin Vlea Plângerii sa trec pân’ voi fi cu sfintii sus,
Unde pe un tron de slava sta Iubitul meu Isus…
Vise multe, sentimente pentru Domnul am în lant,
Si doresc sa-I cant cântarea; totdeauna s-o înalt,
Dar temuta Încercare nici nu stiu a câta oara,
Vine si în fata-mi spune: “tu, iar, cârâi ca o cioara”

Sunt atâtea de-nsirat în poemul cu-ncercare,
Ins-aceasta nu ma lasa nici cât sunt în Adunare!
Sunt atent la rugaciune, la amvon ce spune Domnul,
Dar aceasta, rau famata, m-ameteste greu cu somnul
Si cum eu jenat de frati tot încerc sa n-atipesc,
Ea atunci la greul zilei, ma inspira sa gândesc.
Când doresc si cu dusmanul sa-I vorbesc în firea noua,
Sare iarasi si se tipa: “spune-i numai lui vreo doua”!
Tare-as vrea sa promovez doar valori ce sunt ceresti,
Dar si atunci “mustaru-i” sare: “omule, naiv mai esti!
Nu-ti dai seama ca-nsirând despre cer, de mântuire,
Pentru cei din jurul tau e o crasa plasmuire?
Zilnic blând as vrea sa fiu însusindu-mi demn rabdarea,
Insa iute sare-n sus, ca broscuta, Incercarea:
“Blândetea, e nedemna! S-o mai ceri în rugaciune?
Aceasta, nu-i virtute, ci o mare slabiciune”!


Mie-mi plac atât de mult versuri ce în rima-s, scrise,
Dar sireata-ndata striga: “vezi c-acestea sunt doar vise!
Pentru-a scrie n-ai talent daruit de Dumnezeu,
Ori asa te bagi în seama cu ochi rau de fariseu”
Incercare, esti urâta, esti grotesc nesuferita!
Dar prin tine, viata-mi este daltuita, slefuita.
În lumea aceasta de dureri sunt atâtea Încercari,
Care fac în siruri coada chiar pe hol în Adunari.

Multe-mi sunt idealuri, scopuri, din aceasta-nlantuire,
Insa una-i ne-ntrecuta: eu astept slavitul Mire!
La latratul unui câine sau când vântul sufla-n poarta,
Ma ridic, aprind lumina si scrutez sa vad; Se-arata?
Poate vine-n toiul noptii pentru-a-i Sai si-a Sa mireasa,
Dar însotitoarea mea nici în noapte nu ma lasa:
“Ce tot spuneti de Rapire promovându-va credinta,
Câta vreme, timpul trece, amânând fagaduinta?
Spuneti, ca El vine iarasi sa v-aduca izbavirea?
Dar ramase-s neschimbate de când este omenirea.”


Si eu stau si rabd ocara celor care ma insulta,
Pentru slava lui Cristos ce nu poate fi vazuta,
Multumind lui Dumnezeu ca mi-a dat ca rod sfintirea
Si sunt parte cu aceia care asteapta izbavirea.
Caci, pasiunea pentru Domnul ma-nsoteste nencetat
Ceea ce ma motiveaza pentru-a fi mai nepatat.
Orice-as spune,Incercare, catre Cer ma daltuiesti,
Dar cu mine n-ai sa intri, sus, pe portile ceresti!
Când pe Poarta voi intra ca sa-mi dea Isus cununa,
Incercare, o sa-ti scap înclestarii strâns de mâna.

Amin