Înnoirea minții

Îmi umblau, așa, prin minte
Gânduri vechi și gânduri noi,
Necuvinte și cuvinte,
Mers 'nainte și 'napoi.
Și-atunci, Doamne, Te-am rugat
Să vii iar, să faci curat
Și să-mi dai podoabe sfinte.

Să fiu vasul frământat
De-a Ta mână iubitoare,
Legănat și mângâiat,
Când o fi să țip mai tare.
Și, din dor și drag de Tine,
Dezgustat de căi străine,
Să mă las purificat.

Nasc durerile rubine
Când strigarea-i cu credință;
N-am nimic ce-mi aparține,
Doar un strop de pocăință,
Ce și-a amintit păcatul,
N-a mai măturat aluatul
Și-acum zace de rușine.

Vreau să-Ți cânt ca vinovatul
Psalmi de jale, din cuptor;
Dar, când răul stă de-a latul,
Lasă-mi Tu un veghetor!
Cu privirea veșnic sus,
Îndrăzneț și rob supus,
Să Te-nalțe grațiatul.

De când, Doamne, Ți-am adus
Pașii, gândul și făptura,
Merg din zori până-n apus
Cum mă poartă-nvățătura.

Cugetând la cele sfinte
Și la Domnul meu Isus,
Mi s-au așezat în minte
Ale Lui învățăminte.