ÎNMULŢIREA PAINILOR

ÎNMULŢIREA PÂINILOR


Într-o zi cu stropi de soare,
pe când Pesah-ul venea,
ca o harfă de izvoare,
Domnul păcii glăsuia:

- "Tatăl Meu dă-mpărăţia
orişicărui duh sărac,
ce va sta pe temelia
dragostei din veac în veac.

El trimite stropi de rouă
peste buni şi peste răi.
Harul Lui dând viaţă nouă
pleacă dealuri, nalţă văi.

Mulţumiţi fără zăbavă,
pentru tot ce-n dar primiţi,
Tatălui cel bun din slavă
şi veţi fi desăvârşiţi!"

După ce-Şi sfârşi vorbirea,
Domnul plecă în pustiu,
unde Îl purtau iubirea
şi-ascultarea Sa de Fiu.

Dar atunci văzu o gloată,
ce se-apropia de El.
Către Filip, dintr-odată,
se-ndreptă divinul Miel:

- "De unde lua-vom pâine
să hrănim atâtea mii,
să nu moară până mâine,
pe cărările pustii ?"

Domnul la-ncercare-l puse.
Filip făcu ochii mari:
- "Azi avem cu noi, Isuse,
două sute de dinari.

Suma este mult prea mică,
pentr-un prânz cu-adânc temei."
Inima-i bătea cu frică,
dar atunci vorbi Andrei :

- "Un copil mai poartă-n spate
vreo cinci pâini şi doar doi peşti,
dar cu-aceştia, cum se poate
pe atâţia să-i hrăneşti?! ..."

Şi din nou Mântuitorul
porunci cu glas duios:
- "Să se-aşeze tot poporul,
cel flămând, pe iarbă jos!"

Luând pâinile în mână,
mulţumi Tatălui Sfânt.
Vântul în pustiu îngână
al prinosului cuvânt.

Domnul hrana o împarte
ucenicilor iubiţi,
iar aceştia mai departe,
către fiii hămesiţi.

Pâinile nu se termină
şi nici peştii care cresc.
Mâna Domnului e plină
de belşug dumnezeiesc.

(N-aşteptase Salvatorul
ce-a venit de Sus ca Rob
să se semene ogorul,
din câmpie, bob cu bob.

Şi nici orzul ca să crească,
nici să-l strângă de pe-ogor,
ci puterea Sa cerească
dădu pâine tuturor).

Şi atunci întreg poporul,
ce din pâine a mâncat,
a venit la-Nvăţătorul,
ca să-L facă Împărat:

- "Iată-Acesta-i Proorocul
care-n dar ne-a fost adus!"
Se umplea de freamăt locul,
unde Se găsea Isus.

Cel ce le trimise mana,
nori de păsări în văzduh,
refuză acum coroana
şi plecă mâhnit în duh.

Vai!, poporul orb nu ştie
că cerescul Fiu curat
n-a venit din veşnicie
cu un sceptru de-Mpărat.

El veni ca să slujească,
să dea pâine lumii-ntregi,
pâine vie şi cerească
după sfintele Lui legi.
*
În pustiu s-au frânt deodată
pâinile şi cei doi peşti,
cum pe-o culme blestemată,
Domnul slăvilor cereşti,
Se va frânge pe o cruce
pentru-al lumii greu amar.
Jertfa Lui ne va aduce
crini de soare şi de har.

Şi de-atunci, prin har, flămânzii
se vor sătura mereu.
Şi-L vor adora plăpânzii
miei jertfiţi în ceasul greu.

* *
El, Isus, divinul Rege,
te tot strigă. Nu-L auzi ?
O, prietene, alege:
Îl primeşti sau ... Îl refuzi ?

Poţi azi să-ţi alegi destinul,
să trăieşti cu Dumnezeu
îmbrăcându-te-n seninul
lui Isus, în ceasul greu.

Nu doar pământeşti foloase
să obţii de la-Mpărat,
ci-a Lui haină de mătase,
cea din firul cel curat.