ÎNMULȚIREA PÂINILOR

ÎNMULȚIREA PÂINILOR
(Matei 14.13-20)

Într-o zi, noroade multe,
Când de Domnu-au auzit,
După El, pe jos, s-au luat
Și, din cetăți au ieșit.

Și văzând o gloată mare
Ce-n loc pustiu L-a urmat,
Isus, făcându-i-se milă,
Pe bolnavi, i-a vindecat.

Tot tămăduind bolnavii,
Iată că s-a înserat
Și, de Domnul, ucenicii
Atunci s-au apropiat.

”Locul acesta-i pustiu!”
I-au zis ei, cu-ngrijorare.
”Dă drumul noroadelor
Să-și cumpere de mâncare”.

”N-au nevoie ca să plece”,
Le-a răspuns atunci, Isus.
”Dați-le voi să mănânce!”
Ucenicilor, Le-a spus.

”Avem doar cinci pâini aici
Și doi pești, nimic în plus.”
”Veniți cu toate la Mine!”
Le-a răspuns Domnul Isus.

Apoi, El a poruncit
Pe iarbă, cu toți să șadă;
Și-a luat pâinile și peștii
(Această puțină pradă).

Și-a ridicat ochi spre cer,
Hrana-a binecuvântat,
A frânt pâinile în mâini
Și, ucenicilor le-a dat.

Ucenicii, la noroade,
Au împărțit bucuroși
Și, duceau la toți de-acolo
Încă-un coș și încă-un coș...

Au mâncat, s-au săturat,
Chiar s-au ridicat, din pâine,
Din fărâmituri și resturi,
Douăsprezece coșuri pline.

Cei ce au mâncat, erau
Doar bărbați cam vreo cinci mii,
Fără să mai socotim
Pe femei și pe copii.