Înlăcrimate zile

Sunt ani, pe care greul i-afundã în ţãrânã,
Amestecându-şi praful cu lacrimile lor;
Şi care, fãrã voie, vreun murmur vag îngânã,
Vreun murmur de tristeţe, de grijã sau de dor...

Cum ţipã-n lunci cocorii, în seri cu lunã plinã,
Când soarele se zbate, pierind la orizont,
Aşa se sting sãracii, pe când, cei mari, închinã,
De multele lor lipsuri, fãr-a mai ţine cont.

Nu-s vremile de vinã, nu sunt de vinã anii
De rãul ce dospeşte şi-neacã-n jurul lui,
Atâtea jertfe-aprinse cu-atâtea lungi strãdanii
De parcã vieţi şi oameni n-ar fi-necat destui! ...

☆

Dar vine-o zi de bunã şi dreaptã judecatã,
Pe care, mulţi din lume n-o vor şi n-o aşteaptã.
Şi-atunci, din toate câte cu suflet ai sãdit,
În ziua de pe urmã, vei strânge însutit!