Inimă ce ești rănită

Inimă ce ești rănită, de ce taci și doar suspini,
Domnul te iubea și-n clipa când purta pe frunte spini,
De ce te așezi în vremea-n care spui... e mult prea grea,
Cu povara mare-n spate, nicicând Domnul nu oprea.

De ce nu mai arzi tu astăzi, iar iubindu-l pe Isus,
De ce îți apleci privirea, când El nu e jos... e sus,
De ce lași să te-amăgească, inimă... acel ce-i rău,
Că tu nu mai ești iubită, de preasfântul Dumnezeu.

De ce tu asculți de șoapta, ce dorește-a te-amăgi,
Inimă... ea nu-i din partea Celui care va veni,
Ea-ți aduce deznădejde, clătinare ți-a adus,
Prin ea un adânc răcnește, nu e glasul lui Isus.

De ce îți arunci privirea, câte-o clipă înapoi,
De ce ocolești tu vremea-n care lupta e în toi,
Inimă... ascultă bine, viață Dumnezeu ți-a dat,
Pentru El... în orice clipă, tu să bați neâncetat.

Nu te răzvrăti în tine, căci văzută ești de sus,
Orice ascunziș din tine, cunoscut e de Isus,
Fii astăzi ascultătoare, fața-ntoarceți înspre cer,
Nu fi inima acelor care astăzi mor... ei pier.

El îți dă din nou putere, Cel ce-odată te-a-ntocmit,
Tu să bați doar pentru Domnul, pentru tine s-a jertfit,
Chiar de ești astăzi rănită, să-l iubești și când ți-e greu,
Numai El să-ți fie ție, un Stăpân, un Dumnezeu.