ÎNCREDERE-N OSTENTATIV

ÎNCREDERE-N OSTENTATIV
Motto:
TRĂIESC O VEȘNICIE
CU-N OM NUMIT, ISUS,
DE VREA VRE-UN OM SĂ ȘTIE,
EL, VIAȚA MI-A CONDUS.

Decepții, prieteni nelipsiți,
Intr-un pământ de proastă faimă,
Sunteți parfumul de pe haină
Și singurii, ce nu mințiți,

Voi mă-nvățați într-adevăr
Să mă bizuiesc, pe mine,
Să-nlătur ce-i stricat, din măr,
Să mint, atât cât pot de bine,

Să nu mă-ncred de-acum în ”Sfinți”
Ce vând pe-oricine, pe doi bani,
Prieteni, rude și dușmani,
Bunici, nepoți și chiar părinți,

Ratați, crescuți în tufele, din parc
Și educați la colțul străzii,
Care în lume-s oameni, ai parăzii,
Iar între oameni, boi, care-au scăpat
Din țarc,

Bezmetici, zăpăciți de-un minim
De buget,
Căzut pe mâini, de IUDA,
Ca oaza-ntr-un deșert,
Ați luat, LUMINA, în deșert,
N-o să scăpați cu fuga
Sunt prolifici șobolani
Care-și acceptă soarta,
Specialiști în arta
De-a se ascunde ani,

Adoptă meserii
Ce nu le-au cunoscut,
Crezându-se al țării
Nu vânzător, ci scut,

Urăsc pe cei dotați
De Dumnezeu, cu har
Și zic că au principii,
(Când dorm lângă pahar)

Vopsiți și-mbătrâniți,
Cretini din mame târfe
Și colportori vestiți,
Nu de idei, ci bârfe,

Făcând șantajul lege,
O lege, DICTATURĂ,
Trăind fărădelege
Iubind numai prin gură,

Sămânța de neghină
Care va arde în cuptor,
Răsad ce-o să devină
Satanei, ajutor,

Eu vă recunoșteam,
Scurt tunși, cu verighetă,
Treceam prin mari belele
De la aceste-obiele,

Simțeam că am motiv
Urând așa lichele,
Purtând ostentativ
Neagra scurtă, de piele,

Au îngropat credința
Și-ncrederea-n, Hristos,
Bazați pe referința
A câte-un mincinos,

Acolo la Aiud,
Vă cere socoteală
Celor care se-ascund,
Crima, numind-o boală,

Nu ați gustat, din Pâinea Vieții,
Din Hristos
Și nici n-ați primit, JERTFA,
Ca orice păcătos,

Râdea-ți cândva, de Rai,
Ca și de, Creatorul
Și nicicum nu credeai
Că-ți lunecă, piciorul,

E timpul, ca să iei locul
Celor uciși de tine,
Morții ai fost prorocul,
Azi, te va lua la sine,

Scăpare n-o să ai,
Că ai Satanic, legământ,
Ajungi cu-al său alai
La cel fără mormânt,

Ai prigonit creștinii
Pricinuind durere,
Cănd Fiara, pe pământ,
Ți-a dat a ei putere,

Acum e-nvinsă ea,
Ce strălucea, ca stea,
Țărână-i care arde
In foc cu miliarde,

Puterea ți s-a stins,
Iar banii, n-au valoare
Și n-ai un singur ins
La cap, la-nmormântare.

Moldovan Pavel
IAȘI/ 1975
P. S.

Te-ai tăinuit mereu,
Vrând să sperii, mult popor,
Luptând, cu Dumnezeu,
Azi, arzi într-un cuptor.