Încinge-ți mijlocul creștine

Încinge-ți mijlocul creștine, căci cine marea a secat,
El este Domn în slăvi divine, ce cu putere te-a-mbrăcat.

Pătrunde El orice izvoare, cuprinde cu privirea Sa,
Întreg pământul de sub soare, căci toate El le poate-avea.

Ridică-te în cap de oase, ești azi de Domnul luminat,
Să poți să treci de vremi cețoase, spre locul larg... cel minunat.

E Cel lumina ce împarte, El ploaia cade în pustiu,
De El nimic nu te desparte, El este Tată... tu un fiu.

Ascultă trâmbița ce sună, El fericirea-ți v-arăta,
Fii treaz sub soare și sub lună, să strălucească fața ta.

El o cărare luminoasă, în fața ta poate lăsa,
Ca să ajungi și tu acasă, în loc ceresc... în slava Sa.

Dezbracă-te de teama rece, să o alunge ar putea,
De munți și ape să poți trece, crezând doar în puterea Sa.

Fii mic și-n toate El doar mare, căci nu-i în cer nici pe pământ,
Nui nici sub stele nici sub soare, mai mare mai măreț mai sfânt.

El clocotește apa mării, căci toate sunt în mâna Sa,
Nici frunza nu o dă uitării, o face sa-nverzească ea.

Când strigă tremură pământul, și numai Lui i se închin,
Furtuna, ploaia dar și vântul, căci glasul Lui este divin.

Nimic aici nu-L stăpânește, e peste toate El este Stăpân,
De sus când gura Lui vorbește, se-ascunde-ndată cel păgân.

El e-nceputul și sfârșitul, doar lângă El tu să rămâi,
Ca să întâmpini infinitul, plin doar de dragostea dintâi.
Amin