text Poezii crestine

Incertitudini

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Agnia P.
INCERTITUDINI…
Doamne, am obosit de-atâtea căutări.
Am scotocit al lumilor pustiu,
Sperând că n-am să mor fără să ştiu!
Dar am la fel de multe întrebări…

Întreaga-mi viaţă, dezorientată,
Se zbate în al neputinţei chin.
Şi mor, cu fiecare pas câte puţin,
Fiindcă alerg pe mii de căi odată!

Nu mai disting realităţi şi basme.
Cu viaţa aş plăti lucrul dorit,
Ca mâine să-l arunc, dezamăgit,
Realizând că am râvnit fantasme!

Mă rătăcesc în mersul meu mereu
Printre mulţimi ce seamănă cu mine;
Dar totuşi, sunt întruchipări străine.
Cu milioane-alături, sunt doar eu!

Mă apăr de iluzii cu avânt,
Şi par în faţa lor de neclintit.
Dar în final, cu trupul istovit,
Mă prăbuşesc. Şi singur m-am înfrânt!

Nu ştiu nici cine sunt, nici unde merg.
Cu toate astea, mi-e nesuferit
Să-mi fie numele batjocorit!
Spre nicăieri mă-ndrept, dar tot alerg!

Aş vrea să ştiu ce nimenea nu ştie!
Aş vrea să pot ce nu-mi este pretins!
Dar m-am obişnuit să fiu învins.
Şi-ncep să mă complac în nebunie!

Mă îngrozesc cu teamă şi dezgust
În faţa unor lucruri nepermise,
Ce-n şiruri fără capăt sunt cuprinse!
Dar, îmi sugrum regretul, şi-apoi gust!

Doamne, să Te ascult atât de des, nu pot!
Dacă întâiul om eram, şi mi-ai fi zis
Să nu m-ating de pomul interzis,
Poate că eu… l-aş fi mâncat pe tot!
Doresc cu orice preţ înţelepciune
Şi o vânez, în lucruri de nimic.
Că am cunoaştere să pot să zic!
Îmbrăţişez marea deşertăciune.

Adun mai mult, prin orişice trăire,
Un alt „De ce?” atâtor mari dileme
Şi caut rezolvări pentru probleme
Ce nu îşi au răspuns în omenire!

Azi sunt un om, şi nu sunt ipocrit.
Dar stări şi sentimente poate mor
Şi altele renasc în locul lor
Iar mâine, sunt cu totul diferit!

Decid să nu mai fiu subiectiv,
Împrejurări şi fapte când dezleg,
Dar tot cu mintea mea le înţeleg!
Crezând că totul este relativ.

Dar răzvrătitu-mi cuget, n-a putut
Să îşi accepte latura-i finită
Şi cugetarea mea nestăpânită
Râvneşte Adevărul absolut!

Mereu Te rog să-mi spui ce pot să fiu,
Şi calea Ta s-o văd mai desluşit!
Iar alteori cu râvnă mi-am dorit
Crezând să Te urmez, fără să ştiu!

Doamne, alerg în zări, departe, după Tine
Şi aş străbate-ntregul infinit
Doar ca să ştiu pe veci că Te-am găsit!
Dar, Doamne, Tu eşti lângă mine.

Mă rătăcesc prin întrebări prea grele
Fugind după soluţii, în ascuns!
Şi mă voi mulţumi cu un răspuns:
Tu eşti suficient şi fără ele!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>