text Poezii crestine

Încă puțin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Încă puțin mai rabdă, încă puțin mai luptă, încă puțin mai este, și Domnul va veni,
Privește înainte, spre zorii cei de ziuă, ce nu sunt azi departe, îndat vor răsări.

Încă puțin sub ploaie, încă puțin sub valuri, încă puțin în chinuri, căci ceru-i infinit,
Acolo-i primăvară, și străzile de aur, nu este suferință, e tot ce sa vestit.

Încă puțin creștine, furtuna se oprește, se v-auzi strigarea, la nunta din vecii,
Atunci când Domnul strigă, se-oprește și furtuna, țâșnesc din stânci izvoare, când treci tu prin pustii.

Încă puțin și-apune, o vreme-a întristării, ne-așteaptă bucuria, ne-așteaptă Dumnezeu,
Mai rabdă înc-o clipă, mai rabdă înc-o vreme, nu mai e mult creștine, nu va mai fi vre-un greu.

Se-aude o cântare, un imn al biruinței, un cor de îngeri cânta, puțin a mai rămas,
Mai luptă căci de Domnul, o vreme te desparte, ea este-atât de scurtă, ea este cât un pas.

Încă puțin și iată, se-arată-n zori venirea, e azi atât de-aproape, se-aud venind de sus,
Cu grabă către tine, dar tu puțin mai rabdă, acei grăbiți sunt pașii, a Domnului Isus.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În brațele Harului
Nu vrea să-nțeleagă omul,Când prin valuri a trecut,Că îl ocrotește Domnul,Și din greu mereu l-a smuls.De-atâtea ori în strâmtorarePâinea-n casă i-a sporit,Dar când n-are o gustare,Zice: „El m-a părăsi... Citeste mai mult >>
Alternativă!!...
Alternativă! ! ...Decât, viața, ce-o să fieSă n-ai nici, o bucurie,S-o petreci, în chin și foc,Mai bine suferi, pe locNefiind, cale de mijloc...Pe pământ, cât ți-e de greu,Omule, păcatul tău,Arată-l,... Citeste mai mult >>
Să poți fi cu Dumnezeu!(var.)
Ca să poți fi cu Dumnezeu! (var.)Ca să poți fi cu Dumnezeu,E, în El să nădăjduiești,Să-l rogi ați spune”-Fiul meu”,Din tainice-nălțimi cerești! ! ...Sigur să fii, nu te-ndoi,Căci dreapta DomnuluiȚi-e... Citeste mai mult >>
Am găsit iubirea!!...
Am găsit iubirea! ! ...Am căutat cândva, iubireaȘi toată lume-am scotocit-o,Și nu mică, mi-a fost uimirea,Că-n toată lumea n-am găsit-o!Am călătorit în țară,În fel de fel, de circumstanțe,Cu sarcini,... Citeste mai mult >>
ADEVĂRAȚII MARTORI...
Adevărații martori...Doamne poate mâine iei,La Tine, pe aleșii TăiPe creștinii-adevărați,De Tatăl, la cer chemați,Ei Îți sunt, Isuse frațiȘi-au dus crucea fiecare,Care poate să-i doboare,Pe-a Ta foar... Citeste mai mult >>
Mai bine mă făceai,Doamne...
E atât de greu să trăiești pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Apă sau vânt!S-adăp ciutele, căprioareleSetea năvalnicăCu susurul blând!E atât de greu să lupți pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Slovă d... Citeste mai mult >>
Caut pacea Ta!
Caut pacea Ta!Caut pacea TaPrea Sfinte Părinte,Cu mintea și cu inimaȘi gânduri multe,Și tocmai atunciMă ispitește cel rău,Supune la frământări adânciMintea, gândul și sufletul meu,Îndepărtează-l Tată... Citeste mai mult >>
În freamătul acestei lumi
În freamătul acestei lumi,Un ecou din depărtare,Ce vine din depărtări și lumi,Azi se simte tot mai tare.În pașii fiecărui om,În umbra fiecărei clădiri,Chiar și în spatele celui mai mare pom,Căci nimic... Citeste mai mult >>
Străini prin lumea aceasta
Străini suntem pe-acest pământ,Trecători prin zi și vânt,Iar tot ce astăzi adunămÎn urmă, toate le lăsăm.Se schimbă lumea zi de zi,Dar Domnul nu Se va schimba.Cuvântul Lui rămâne viu,Azi, mâine și în... Citeste mai mult >>
Într-o lume pustie și rece
Într-o lume pustie și rece,Parcă tot mai mult ne îndepărtămDe Cel ce este veșnic,Singurul Dumnezeu Creator.În frenezia lumii acesteia,Am uitat cine suntem,De unde venim și unde mergem,Căci nimic nu es... Citeste mai mult >>