Înaintarea grea

De ce-mi este astazi mie-naintare-atât de grea,
De ce-mi lași atâta vreme-n lanțuri Tu ființa mea,
Ooo... Isuse de ce noaptea, este fără de sfârșit,
De ce iarăși deznădejdea, viața mea azi a umbrit.

Gandul mi-e trecut prin vale... să mă-ndepărtez de Tine,
Îmi șoptesc acele șoapte, ce mă tulbură pe mine,
Îmi coboară iar privirea-n spre pământul ce-i uscat,
De a vantului bătaie, care iar m-a clătinat.

Cel ce după mine Doamne, a răcnit fără-ncetare,
Inimii i-aduce iarăși, o durere-atât de mare,
O apasă fără milă, să cunosc ce-i întristarea,
Aplecând a mea privire, ca să nu mai văd eu zarea.

Ooo... cât e de dureroasă, clipa-n care eu cobor,
Căci ranite-mi sunt Isuse, aripile mele-n zbor,
De săgețile-arzătoare, care astăzi s-au înfipt,
În a mea inimă Doamne, în al meu suflet rănit.

De-aș putea întoarce timpul, ca tot ce am cunoscut,
Să nu-mi fie astăzi mie, ooo... un dureros trecut,
Să nu am acele urme, care nu le pot lăsa,
În trecut... mereu prezente, sunt ele-n inima mea.

O-nconjoară-n suferință, gemete să scot mereu,
Și în ea trecutul Doamne... o povară ce cu greu,
Azi o duc... a pus trecutul, ca eu să mă împietresc,
Să nu pot vre-o dată Doamne, eu în viață să iubesc.

Îmi arată vale-adâncă-n care mă scufund usor,
Îmi ridică-nalte ziduri, ce mă fac azi să cobor,
E trecutul ce mă duce, el mereu doar în trecut,
Unde sufletul rămâne, el un suflet care-i mut.

Ooo... de-aș mai putea odată, eu de jos să mă ridic,
De-aș putea să-mi deschid gura, sfântule ca să te strig,
Aș striga... dar grea povară astăzi Doamne ea sa pus,
Peste suflet și nu poate, el s-o ducă scump Isus.

Numai Tu, cu-a Ta putere, astăzi ai putea de jos,
S-o ridici, de ai atinge-o, cu iubirea Ta Hristos,
Doar așa, să-nainteze, ea pe cale ar putea,
De ți-ai arăta Tu mila, azi către ființa mea.