În zori când răsare lumina

În zori când răsare lumina,
Când noaptea adoarme, când eu ma trezesc,
Sărut raza sfântă ce iar mă-ncălzește,
Îi spun cât de tare, ce mult îl iubesc,
Pe Cel ce răsare lumina,
Ce munții înalță și codrii bătrâni,
În mine un dor răscoală,
Mă ține departe de cei ce-s păgâni.

În clipa-nserării mi-e prieten,
Apusul de soare cu nori argintii,
Ating cu privirea lumina din stele,
Alerg printre vise spre calzi veșnicii,
Iubirea mi-e haina purtată,
Pe apele mării, căci sunt ne-nfricat,
La cârmă e Domnul în toate,
Condus sunt la mal de al meu Împărat.

Mi-e inima numai în cântec,
Se scaldă în clocot de har coborât,
De mâna ce-odata întinsă pe cruce,
Vărsa sânge sfânt ca să fiu mântuit.

Mi-e-n dar nemurirea din ceruri,
Și liniștea care pătrunde-al meu dor,
În flăcări să ardă în piept... și iubirea,
Ce-mi urcă ființa pe aripi de zbor.

Când noaptea-și arată privirea,
Îmi cânt izbăvirea... n-am teamă de ea,
Astept cu răbdare la mal să se treacă,
S-o stingă lumina... privesc doar spre ea.

Privirea-mi mereu ridicată,
De dragostea vie din locul ceresc,
Privește, așteaptă-n tăcere,
Să vin-al meu Domn să îi spun... Te iubesc.
Amin