IN VREMEA ACEEA

ÎN VREMEA ACEEA

Se împlinise, timpul
Ce-l prevesteau, prorocii
Să vii să calci pământul
Din preajma Mării Roșii

Și mulți au scris Hristoase
De-a Ta venire-n lume
Să asanezi din oase
A ei deșertăciune

Nu Te-au primit, confrații,
Ei, nu credeau în Tine,
Să Te cunoască, alții,
Veneau din țări, vecine,

Făcut-ai mari minuni,
Si vindecai sărmanii,
Tu, n-aveai slăbiciuni
Si dispretuiai banii.

Ai Tăi, nu s-au sfiit,
De-a nu se-ncrede-n Tine
Dar ce-ai înfăptuit
Vedeau atât de bine!”

Păreau hipnotizați,
De nu-și credeau vederii,
Tămăduiai, în lanț,
Tu, Domnul mângâierii.

Mai marii din sobor,
Erau gelosi pe Tine,
Ei din postura lor,
Se, preamăreau, pe sine.

Te, acuzau, că dracii,
I-alungi, Isus, cu draci,
Te-asemănau, cu vracii,
Ce, le erau mai dragi.

Și, cum nota Isaia,
Cel, insuflat de Duh,
Nimic n-aveai, Mesia
Frumos, la chip ori trup.

Ca, jertf-a, mântuirii,
Atât, Te-ai ostenit... !
Cine privea la Tine,
Greu, te credea lovit.

N aveai, nimic, frumos
Privirea, s-o atragă,
Când, Tu erai Hristos,
Salvând o lume-ntreagă.

Iar Fața Ta, lipsită,
De, orice strălucire,
Pe, nimeni nu încântă,
Slăvite Domn și Mire,

Disprețuit, de oameni,
Și, om al suferinței,
Venit-ai, ca să sameni,
LUMINA Cunoștinței.

In fața ta, Isus,
Cei mari, își închid gura,
Și, n-au nimic de spus,
Ne-nțelegând, Scriptura.


Ei, sânt, mândria lumii,
Sânt, poleiala ei,
Chip, al deșertăciunii,
Lipsiți, de-orice temei.

Irozi, ai neputinței,
Nebuni, după putere,
Izvorul suferinței,
Celui sărman, ce piere.


Iluzii trecătoare,
Cu bogății, la fel
Izbânda desub soare,
Izbânda, fără țel,
Cumplit, fără credință,
Să crezi că ai viață,
Fiind, pură neputință,
Cu, care se răsfață,

Mult mai bogat, tâlharul,
Aflat la dreapta ta,
Că moștenise harul,
De-a Te putea ruga.

Te așteptăm pe munti,
Iubitule Mesia,
Să vii, pe nori tăcuți,
CUM VINE VIJELIA.

Se-apropie momentul,
Cumplit, al judecății,
Care-ngrozi-va viii,
Și, învia-va morții.

Când cei, și răi și mândri,
Mai au, un unic loc,
În focul cu pucioasă,
Din, iazul cel de foc.

Degeaba amăgirea,
Că, tocmai ei sânt drepții,
Când, la sfârșitul lumii,
Lipsesc DIN CARTEA VIEȚII.

Mărire Ție- slavă,
Că, Te-ai sacrificat
Tu MIEL fără de pată,
Si fără de păcat.

moldovan pavel