text Poezii crestine

În Tine,Doamne

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Moldovan Pavel
Glorie Dumnezeirii


În Tine, Doamne, mă încred
Nădejdea mea esti numai Tu
Speranța mi-e în ce nu văd,
Ce nu văd eu, vezi bineTu.

Nu sunt dureri mai mari pe lume,
Decât trăind deșertăciune,
Şi nu e milă mai bogată
Ca mila-ți pentru lume, Tată.

Întinde dreapta Ta, Stapâne,
Drept credincios să faci din mine
Şi-mi dă o inimă pioasă,
Să pot cu Tine sta la masă.

Nădejde-mi dă în încercare
Şi-un aprig foc de dor de bine
Şi bucuria-ceea mare,
A celui ce se-ncrede- n Tine.

Tu nu-l alungi nicicând pe cel,
Ce-ți cânt-Osana, bucuros,
Şi milă ai de-orice rebel,
Care se-ntoarce la Cristos.

Nu-s măcar vrednic să mă-nchin
Şi nici de pâine ori de vin
Dar le primesc prin mila Sa,
Duh Sfânt, Christos Şi Yehova.

Când Tatăl, Isus, Te-a trimis,
Ca rob al lumii, în păcat,
Tu ai văzut că-s indecis,
Atunci pe nume m-ai chemat,

Mă bucur-Adevărul Tău,
Deşi am mari păreri de rău
Că tocmai te caut cu speranță
Dar ca om pierd prin inconstanță.

Sunt sincer. mai și oscilez,
Ispite, clipe-n veşnic crez.
Atunci mă chemi din Cerul Tău
Dându-mi putere, Domnul meu.

Aşa-mi cuprinde inima,
Pe Cel Ce Este Necuprins.
În ea sunt Trei, un foc neînvins,
Christos, Duhul Şi Yehova,

Deci mare glorie, Stăpâne,
Cel blând Şi iubitor de oameni.
Nădejdea noastră e în Tine,
Ce înmiit, culegi ce sameni,
Prin Fiu șii Duh, mulțimi creştine.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>